Când învățăturile patristice sunt distorsionate…

Ieromonah Theodoret (Mavros) Aghioritul

Este o realitate evidentă, pe plan politic, că niciun dictator nu ar putea rămâne la putere fără colaboratori.

Exact același lucru se aplică și pe plan bisericesc. Niciun eretic nu ar putea prospera dacă nu ar avea pe cineva care să-i aplaude erezia — sau măcar să o tolereze în tăcere —, să se împărtășească împreună cu el și să-l urmeze.

Pentru a fi mai clari: Ecumenismul a fost caracterizat ca pan-erezie de teologi și clerici de toate orientările. Deși a început timid, sub lozinca dragostei, astăzi a ajuns să proclame „cu fruntea sus” că Ortodoxia nu este Biserica, ci că împreună cu celelalte erezii — papismul și protestantismul — alcătuiește „Biserica”! Iar patriarhii ecumeniști au reușit aceasta deoarece au avut drept ajutoare și împreună-lucrători, în lucrarea lor nelegiuită, sute de episcopi și mii de preoți și monahi[n. tr. așa cum fac astăzi monahii Theologos și Pimen de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte, care ne acuză că noi urâm atât erezia cât și ereticii, în schimb ei ăi iubesc pe eretic, dar urăsc erezia…ce dovadă de iubire au dat față de păstrătorii vechiul calendar…], care fie au aplaudat, fie au tăcut în fața trădării!

Astfel, erezia Ecumenismului are două trăsături pe care vechile erezii nu le-au avut:
mai întâi, un atac universal împotriva Bisericii Ortodoxe — nu doar împotriva unei singure dogme; iar apoi, aproape acceptarea generală a ereziei de către conducătorii și teologii Ortodoxiei, cu foarte puține excepții în rândul preoților și monahilor.

Trebuie precizat că aceste excepții se referă doar la nivel teoretic — adică la cuvânt și la scris — fără nicio manifestare practică de împotrivire, precum ruperea comuniunii cu erezia.

Partea cea mai dureroasă însă este justificarea pe care acești oameni, îmbrăcați în veșmânt clerical, o aduc ca să își sprijine poziția. Ei afirmă că procedează astfel pentru că doresc să rămână în Biserică, deoarece — susțin ei — dacă ar rupe comuniunea cu superiorii lor eretici sau cu cei care se împărtășesc cu aceia, s-ar afla imediat în afara Bisericii. Ce denaturare a învățăturii ortodoxe!

În timp ce Sfintele Canoane și întreaga ceată a Părinților mărturisitori caracterizează ruperea comuniunii cu cei care propovăduiesc erezia drept o reacție mântuitoare și o apărare a Bisericii, acești oameni susțin exact inversul!

Astfel, nu numai că se aliază cu erezia și o întăresc, ținându-și turma în neștiință lângă cei rătăciți, ci îi și insultă pe toți Părinții mărturisitori din trecut, numindu-i — implicit — oameni care au luptat în afara Bisericii, de vreme ce au făcut exact opusul a ceea ce fac aceștia astăzi.

O dovadă limpede a poziției lor subiective și cu totul neortodoxe este că nu aduc nicio mărturie patristică în sprijinul afirmațiilor lor. Iar în lipsa dovezilor, născocesc mereu altele noi, spre alinarea celor care îi ascultă — deoarece, din când în când, ecumeniștii pe care îi urmează, prin cuvânt și faptă, le fac vechile argumente inutilizabile!..

Scriem acestea deoarece, recent, în Orthodoxos Typos (nr. din 12 martie) a fost publicat un articol al starețului Sfintei Mănăstiri Grigoriu din Muntele Athos, în care — deși este condamnată „rătăcirea ecumenistă” a zilelor noastre — se accentuează în același timp că „noi rămânem în Sfânta noastră Biserică, deoarece credem că în Biserică, și nu în afara ei, putem lupta”.

Adevărul însă este că poziția lor îi așază în afara Bisericii care luptă împotriva ereziei și, în consecință, în tabăra ereticilor cu care se împărtășesc. Iar dacă ținem seama că atoniții îl pomenesc pe Bartolomeu — conducătorul ecumeniștilor — putem înțelege gravitatea acestei afirmații, care, din păcate, exprimă gândirea comună a multora dintre atoniți (cu excepția, desigur, a părinților zeloți).

Sunt suficiente doar cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare, care îndeamnă pe credincioși să se roage sub cerul liber pentru a nu se împărtăși cu arienii (ΒΕΠΕΣ 33, 199), sau cele ale Sfinților Ioan Gură de Aur și Teodor Studitul, care arată că vrăjmașii lui Dumnezeu nu sunt numai ereticii, ci și cei ce se împărtășesc cu ei — chiar dacă teoretic resping erezia (P.G. 99, 1164 A) — pentru a răsturna din temelii articolul starețului.

Tragic este faptul că starețul athonit, la finalul articolului său, invocă rugăciunile mărturisitorilor care „au luptat până la moarte” împotriva ereziei. Or istoriceste este demonstrat că această luptă „până la moarte” a fost purtată numai de cei care au rupt comuniunea cu erezia — și de aceea au fost exilați sau omorâți.

În schimb, lucrarea celor care pretind că „luptă în Biserică” este descrisă cu exactă precizie de Sfântul Vasile cel Mare:

„Dar împotriva noastră, pe lângă războiul deschis al ereticilor, s-a ridicat și atacul celor care par a fi ortodocși, care au adus Biserica în cea mai mare slăbiciune.” (Epistola 92)

Sursa: https://orthodoxmiscellany.blogspot.com/2025/11/when-patristic-teaching-is-distorted.html