Binecuvântatul Părinte Theodoret despre întinarea prin comuniunea cu erezia

Există însă și momente tragice – precum este epoca noastră – în care majoritatea preoților se află în comuniune cu erezia (adică a Ecumenismului) și o susțin. Toți acești preoți care știu (pentru că poate exista și vreun preot simplu și fără carte, precum părintele Planas, care nici nu știa cine era prim-ministrul Greciei și poate nu a auzit niciodată de erezie) — toți însă cei care cunosc erezia, ce se întâmplă atunci cu ei? Are loc un fapt cutremurător: nici aceștia nu primesc Trupul și Sângele lui Hristos spre luminare, ci spre osândă. Iar cei care îi urmează în cunoștință de cauză (luați aminte: în cunoștință de cauză, adică „știu ce face Bartolomeu, ce face Arhiepiscopul, știu ce fac toți, dar eu îl urmez pe preotul meu, nu mă interesează nimic”) pățesc același lucru ca preotul: adică participă, atât unul cât și celălalt, în chip nevrednic la Taina Euharistiei. Și atunci nu primesc Har, ci pedeapsă; nu vine luminarea, ci întunecarea.

Din nefericire, oamenii privesc lucrurile foarte trupește. Pentru trup, putem merge la Londra sau la New York, putem chiar să ne vindem moșiile — dar ce blasfemii rostește Episcopul, Arhiepiscopul sau preoții care îl urmează nu ne interesează prea mult… Aceasta este tragedia epocii noastre. Și astfel avem copii nebotezați (căci atunci când te bag doar până la genunchi, ce botez mai este acela?), preoți întunecați, episcopi întunecați și o turmă care nu mai știe unde este dreapta și unde este stânga.

Toți vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu „în ziua aceea”, pentru că suntem oi raționale — și mai ales păstorii — și trebuie să știm unde mergem și ce căutăm. Iar dacă nu ne împlinim datoriile noastre, care sunt să cunoaștem Evanghelia și să știm ce spun Părinții, să citim și puțin din Viețile Sfinților, ca să vedem — așa cum vedem la sfinții de astăzi — pe unul arzând pe rug, pe altul căruia i se taie picioarele încet-încet… Toate acestea pentru ce le-au suferit? Pentru a se izbăvi de păcat, pentru a mărturisi și a dobândi Împărăția.

Noi însă nu vrem deloc să ne ostenim. Și din acest punct să înțelegeți cât de înaltă este slujirea pe care o împlinește lupta cea sfântă a celor de stil vechi, care au altar curat. Nu există nimic mai cinstit și mai binecuvântat în vremea noastră decât un altar care nu este în comuniune cu erezia. Toate celelalte altare sunt întinate, și mergi să găsești lumină, dar afli osândă. Și chiar dacă aceia ne numesc pe noi schismatici, eretici… este precum spune zicala: „Strigă prima desfrânata către cea cinstită: «tu ești desfrânată!», ca să nu poată întoarce aceea același cuvânt împotriva ei.”¹ Așa spun Părinții și Patericul.

De aceea să slăvim pe Dumnezeu, mai întâi pentru că, prin jertfele și sudoarea părinților noștri, avem astăzi trei sute sau cinci sute de altare curate în Grecia, de stil vechi, unde credincioșii care doresc pot afla mântuirea și curăția. Ceilalți, cei nepăsători, îi va judeca Dumnezeu — după împrejurări, după cunoaștere și celelalte. Să slăvim pe Dumnezeu pentru aceasta, dar, în același timp, să avem și trezvie: trebuie să fim și noi veghetori, să știm pe cine urmăm, ce mărturisim.

Altfel, vom ajunge și noi în primejdie, într-o clipă, așa cum spune Domnul, în anii de pe urmă, în vremurile de pe urmă, pe care deja le trăim și le străbatem: „Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credință pe pământ?” — aceasta a subliniat-o mai mult. Va găsi oare credința pe care El ne-a dăruit-o de pe Golgota, împreună cu mântuirea noastră? Iată, aceasta este primejdia: și cel care va păstra credința și va avea și faptele, acela va avea în sine nădejde și îndrăzneală, că va vedea fața lui Dumnezeu și se va bucura de Împărăția Cerurilor. Amin.

Sursa: https://krufo-sxoleio.blogspot.com/2017/05/blog-post_2.html

1. Echivalentul acestei zicale în română ar fi binecunoscuta: „Hoțul strigă hoțul.” ↩︎