Calendar Iulian „corectat” sau Gregorian incorect?

de Nikolaos Mannis

Încă din vremea inovatorului Arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos și până astăzi, se recurge, în ciuda faptului că a fost demontat de nenumărate ori și cu argumente solide, la acel sofism ieftin potrivit căruia noul calendar nu ar fi, chipurile, calendarul gregorian, ci unul iulian „corectat”… Dar ce altceva este, în fond, calendarul gregorian, decât un calendar iulian „corectat”?

În acest articol vom oferi dovezi că noul calendar (sau „iulianul îndreptat”) reprezintă, în esență, acceptarea calendarului gregorian, doar că fără aplicarea acestuia și asupra sărbătorilor cu dată mobilă. Astfel, în lipsa acestei aplicări, el devine, de fapt, un „gregorian greșit”, având în vedere că ereticul Papă Grigorie al XIII-lea, în anul 1582, a considerat că „îndreaptă” greșeala Părinților de la Sinodul I Ecumenic, modificând deopotrivă sărbătorile fixe și cele mobile.

Mai întâi, însă, se cuvine să scoatem la lumină o mare înșelare (pe care am numit-o o veritabilă „alchimie semantică”), menită să sprijine și astăzi acest sofism neîntemeiat. În anul 1923, Patriarhul Constantinopolului Meletie Metaxakis – „unsul” regimului venizelist – a convocat un comitet format din clerici și mireni, ai cărui participanți au hotărât să-l numească „Congres Panortodox”. În cadrul acestui congres, s-a căutat formularea unei strategii prin care „noul nostru calendar să nu pară o acceptare servilă a celui gregorian, ci unul superior acestuia, prezentat ca un nou și îndreptat «Calendar Panortodox»”.¹

Astfel, au fost propuse două calendare (prezentate drept proiecte de îndreptare a calendarului iulian), cel al profesorului sârb Milanković și cel al senatorului român Drăghici. Ambele includeau o reformă și a Pascaliei.

Primul – care, prin eliminarea a 13 zile, se afla „la același nivel cu calendarul gregorian, fără vreo diferență”² – se deosebea doar prin modul de calcul al Paștelui, care, în fapt, coincide aproape în fiecare an cu cel latin, singura distincție fiind că „diferența dintre cele două calendare se va observa doar în puțini ani în care ortodocșii vor avea altă dată a Paștelui decât apusenii”.³

Al doilea, al lui Drăghici, prevedea o așezare a zilelor în așa fel încât o anumită dată să cadă întotdeauna în aceeași zi a săptămânii, iar Paștele să fie sărbătorit la o dată fixă.

În cele din urmă, congresul a adoptat varianta modificată a proiectului lui Milanković și a hotărât eliminarea celor 13 zile din calendarul iulian (exact ceea ce făcuse și Papa în 1582, când a eliminat 10 zile). Potrivit Primei Decizii a congresului, „diferența dintre durata anului civil în noul calendar și cea în calendarul gregorian este atât de mică, încât doar după 877 de ani se va observa o diferență între datele respective”,⁴ adică în anul 2800. Aceeași decizie prevedea ca 1 octombrie 1923 să devină 14 octombrie.

Totuși, Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos nu a aplicat această hotărâre, ci, dimpotrivă, „a contestat validitatea acestui Congres în cadrul ședinței Sfântului Sinod din 27 decembrie 1923”.⁵

Cum îndrăznesc, așadar, unii să mai vorbească astăzi despre un „iulian îndreptat” – ca și cum ar fi ceva străin de gregorian, așa cum vor să-l prezinte –, din moment ce Arhiepiscopul de atunci a acceptat nu calendarul lui Milanković (care oricum este doar un gregorian deghizat), ci chiar calendarul gregorian propriu-zis, fie și numai în privința sărbătorilor fixe, nu și a Pascaliei?

Acest lucru devine evident prin studiul izvoarelor istorice:

1. În cadrul celei de-a 33-a (23 ianuarie 1919) ședințe a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, Mitropolitul Atenei, Meletie⁶, a ridicat deja într-un mod subtil și precaut problema schimbării calendarului. El menționează că adoptarea calendarului gregorian nu a fost acceptată de către Biserica Ortodoxă, din trei motive (potrivit opiniei sale):
   a) pentru a evita tendințele propagandistice ale Romei,
   b) din pricina modului în care s-a făcut schimbarea – adică fără a se cere opinia Bisericii Ortodoxe și
   c) din cauza insistenței Rusiei de a menține, chipurile, separați creștinii din Răsărit și Apus⁷.

„Din fericire, astăzi – continuă Meletie – lucrurile evoluează în așa fel încât, datorită noilor condiții politice și sociale, este în general înțeleasă necesitatea acceptării calendarului gregorian.”⁶ Totuși, el subliniază că nici calendarul gregorian nu este corect și că se așteaptă un nou calendar mai desăvârșit, despre care – spune el – „este cunoscut faptul că însuși papa a declarat că îl va accepta, dacă îl va accepta și Biserica Ortodoxă”! Iată, așadar, esența problemei: prăznuirea comună!

Meletie încheie prin a propune două soluții posibile, după opinia sa: fie adoptarea completă a calendarului gregorian, inclusiv în ceea ce privește Pascalia, fie – dat fiind că statul simte nevoia de a se adapta la cel gregorian – acceptarea acestuia doar în domeniul civil, fără ca Biserica să își modifice calendarul ecleziastic.

La aceeași concluzie ajunge și în ședința a 66-a (20 mai 1919), unde, după un discurs virulent anti-rus, susține că doar statul trebuie să adopte calendarul gregorian, în vreme ce Biserica trebuie să păstreze calendarul iulian până la găsirea unui nou calendar științific acceptabil.

Într-adevăr, la 25 ianuarie 1923 a fost emis un Decret Regal, publicat în Monitorul Oficial al acelei zile, prin care se hotăra ca data de 16 februarie să fie numită 1 martie, marcând astfel adoptarea calendarului gregorian de către stat, în timp ce Biserica păstra calendarul iulian.

Așa cum am văzut, în același an a avut loc așa-numitul „Congres Panortodox”, ale cărui decizii nu au fost implementate de Biserica Greciei, care a respectat Decretul Regal – ce, de altfel, are încă putere juridică până în ziua de azi, întrucât nu a fost niciodată abrogat de autoritățile civile!

Astfel, ajungem în decembrie 1923, când, sub presiunile guvernului revoluționar venizelist al lui Plastiras–Gonatas, se pune în mișcare fuzionarea celor două calendare, adică trecerea calendarului ecleziastic iulian la calendarul civil gregorian.

Astfel, s-a hotărât sincronizarea calendarului ecleziastic cu cel civil (adică gregorian), sub condiția acordului Patriarhiei Ecumenice – și nu o „îndreptare” a calendarului iulian. Modul în care Hrisostom Papadopoulos a indus în eroare atât Ierarhia, cât și Patriarhia pentru a impune schimbarea calendarului depășește cadrul acestui text.

2. La data de 23 martie 1924 (pe noul calendar), apare în ziare o enciclică a Sfântului Sinod (semnată doar de Arhiepiscopul Hrisostom al Atenei, care obținuse, în ciuda Sfintelor Canoane, autorizația de a decide de unul singur în numele Sinodului), enciclică plină de divagații teoretico-științifice. Se vede limpede în acest text efortul Arhiepiscopului de a-i convinge pe credincioși că sincronizarea calendarului ecleziastic (iulian) cu cel civil (gregorian) nu contravine cu nimic Tradiției. Vorbește clar despre eliminarea celor 13 zile și despre sincronizarea celor două calendare. Nu apare nicăieri vreo mențiune despre aplicarea unui „calendar iulian corectat”.

Mult mai clar și mai direct, o nouă enciclică a aceluiași inovator Arhiepiscop Hrisostom, publicată în ziarul „ΣΚΡΙΠ” la câteva zile mai târziu (9 aprilie 1924), începe astfel: „De la 23 martie, există un singur calendar atât în Biserică, cât și în Stat.”

3. Anterior, în ziarul „ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ” din 24 martie 1924, profesorul Georgios Arvanitakis, fervent susținător al reformei calendaristice, a vorbit clar și fără șiretlicuri sau sofisme despre „calendarul iulian corectat”. Din respectivul articol, reiese clar că Biserica Greciei a acceptat, așadar, calendarul gregorian, în numele „unității” (cu eterodocșii).

4. Același lucru este consemnat și în respectabila „Enciclopedie Religioasă și Morală” (vol. 6, p. 49), unde, după un rezumat al celor petrecute anterior, se afirmă că: „În urma celor de mai sus, a avut loc și din punct de vedere liturgic introducerea calendarului gregorian în Grecia, la 10 martie 1924, care a fost socotită și prăznuită drept 23 martie.”

5. Atât în ziua schimbării cât și în următoarea, toate ziarele au relatat despre sincronizarea celor două calendare și despre adoptarea calendarului civil (gregorian). Un articol caracteristic din ziarul grecesc „Atlantis”, publicat în America (24 martie 1924), reflectă limpede această realitate.

6. La 31 martie 1927, în ziarul „Empros”, este publicată o scrisoare de îndemn a Mitropolitului Timotei al Kalavrytei către părinții Mănăstirii „Mega Spileo”, care întrerupseseră pomenirea sa din pricina chestiunii calendarului. În acea scrisoare, ierarhul justifică pe diverse căi utilizarea calendarului gregorian și o apără, considerând că aceasta nu constituie erezie și nici acceptare a papismului⁷.

7. În ședința Sfântului Sinod din 8 februarie 1928 (actul nr. 31), s-a spus următorul lucru remarcabil: „De vreme ce Mitropolitul Dimitriadei vorbește despre aplicarea calendarului gregorian «în rândul nostru», de ce Arhiepiscopul Atenei nu îl contrazice cu acel argument – destinat celor simpli – despre «calendarul iulian corectat»?” — ceea ce demonstrează că, în realitate, nu se credea nici de către ei în „corectarea” calendarului iulian, ci în adoptarea gregorianului.

8. În Tipicul fostului Prim Domestic⁸ al Patriarhiei Constantinopolului, Anghelos Voudouris (în lucrarea sa „Tipice Cronologice” – Constantinopol, 1940), citim referiri directe la această chestiune, sprijinind aceeași concluzie: acceptarea gregorianului ca atare.

9. În ziarul „Ortodoxos Typos” din 1 mai 1972, într-un articol semnat de un monah athonit despre problema calendarului (publicat în mai multe numere), se menționează că Patriarhul Atenagora, adresându-se unei delegații papistașe condusă de cardinalul Willebrands, enumera darurile creștinismului apusean oferite Răsăritului, așezând calendarul gregorian într-o poziție onorifică!

10. Într-o scrisoare publicată în același ziar („Ortodoxos Typos”, 20 septembrie 1978), Protoegumenul Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte, Arhimandritul Gavriil (care, notăm, nu era zelot), menționează următoarele: „Părerea mea smerită în această privință este, în primul rând, că noul calendar este pur gregorian, iar în al doilea rând că și calendarul bisericesc al Bisericii noastre oficiale este papist, cu excepția ciclului pascal.”

Se pot aduce multe alte dovezi că Biserica Greciei, recunoscută de Stat, a introdus calendarul gregorian cu privire la sărbătorile fixe, și nu un ‘iulian corectat’, pretins diferit de cel papal.

Să recapitulăm prin câteva observații suplimentare:

1. Așa-numitul „calendar nou” (sau „iulian corectat”) este, după cum s-a arătat, nimic altceva decât calendarul papal gregorian, dar fără „corectarea” pascaliei.
2. Faptul acceptării calendarului gregorian, fie și doar pentru sărbătorile fixe, constituie erezie – nu prin simpla aplicare tehnică, ci în contextul participării la prăznuirea comună cu eterodocșii din Apus, pe care o facilitează. Acest lucru devine mai clar dacă am presupune că s-ar introduce un al treilea calendar comun pentru toți, sau chiar dacă bisericile inovatoare ar reveni formal la calendarul iulian, dar ar continua să propovăduiască erezia ecumenismului. Așadar, problema calendarului nu poate fi disociată de pan-erezia ecumenismului.
3. Condamnările calendarului gregorian de către Sinoadele Panortodoxe din anii 1583, 1587 și 1589 nu acționează automat, întrucât, pe de o parte, în cazul de față avem doar acceptarea părții fixe a gregorianului, nu și a pascaliei, iar pe de altă parte, potrivit Sfintelor Canoane, este necesar ca un sinod de episcopi în viață să impună sancțiunile⁹.
4. Prin urmare, este necesară convocarea unui Mare Sinod Panortodox, care, în acord cu vechile Sinoade adevărate, fie Ecumenice, fie Panortodoxe, și după ce va lumina pe ortodocși cu privire la erezia ecumenismului, o va condamna, va considera ca fiind necanonică schimbarea calendarului, ce servește răspândirii ereziilor – chiar dacă a fost făcută doar pentru sărbătorile fixe –, și va exclude din Trupul Bisericii pe cei care stăruie în schisma calendarului nou și în erezia ecumenismului, ca pe unii deveniți de fapt schismatico-eretici.

Sursa: https://krufo-sxoleio.blogspot.com/2012/12/blog-post_9496.html

1. Procese-verbale și decizii ale Sinodului Panortodox de la Constantinopol, Constantinopol, 1923, p. 58. ↩︎
2. Idem, p. 59. ↩︎
3. Idem, p. 60. ↩︎
4. Idem, p. 213. ↩︎
5. Istoria Bisericii Greciei, Arhim. Theoklitos Strangas, vol. II, pp. 1161–1162. ↩︎
6. Cunoscutul mason Meletie Metaxakis a deținut (prin presiunea cercurilor politice ale vremii) funcțiile de Mitropolit al Kitiului (Cipru), Mitropolit al Atenei, Patriarh al Constantinopolului și Patriarh al Alexandriei. ↩︎
7. Fiind anglofil, Metaxakis manifesta o ostilitate evidentă față de ruși. ↩︎
8. Istoria Bisericii Greciei, Arhim. Theoklitos Strangas, vol. II, p. 854. ↩︎
9. Dimpotrivă, susține că vechii-calendariști sunt unelte ale… propagandei papiste! Acest articol, delirant și străin de duhul ortodox, este disponibil cititorilor interesați. ↩︎
10. Funcție din cadrul strănii. ↩︎
11. „Pidalionul” Sfântului Nicodim, notă la Canonul Apostolic al III-lea. ↩︎