Protoiereu Nikolaos Manolis | 25 octombrie 2017
Așa-numitul „Sfânt și Mare Sinod” de la Kolymbari, cunoscut sub denumirea de „Pseudo-Sinodul din Creta”, a fost picătura care a făcut să dea pe dinafară cupa răbdării. Un număr respectabil de creștini – ieromonahi evlavioși, preoți, monahi și mireni – care de mulți ani se luptă împotriva monstrului devorator al Ecumenismului, au ales calea esențială, unică, militantă și mucenicească a rezistenței față de erezie. Puși în fața faptelor episcopilor noștri, care – contrar misiunii lor – prin acceptarea hotărârilor Pseudo-Sinodului proclamă erezia „cu capul descoperit”, am urmat calea patristică a îngrădirii, adică încetarea pomenirii pseudo-episcopilor.
„Pe cel pe care voiește să-l piardă, Domnul îl lasă pradă nebuniei.” Episcopii care se înclină spre erezie, potențialii eretici, care suferă tăierea comuniunii duhovnicești de către preoții și turma lor pentru motive de credință, dar nu își revin în fire pentru a se întoarce prin pocăință pe calea Sfinților, ajung să fie alterați atât în suflet, cât și în duh. Ei se sălbăticesc! Chipurile lor, radiind starea lor lăuntrică, devin posomorâte. Ochii lor dezvăluie neliniște, ură și răutate. Tulburarea devine evidentă în viața lor de zi cu zi. Toate acestea sunt semnele duhului străin care a dobândit drepturi asupra lor. Este duhul demonic al ereziei – mândru și dezordonat, cu trăsături de dragon și chip de fiară. Mânați de o astfel de stare lăuntrică, ei răspândesc teorii noi în turma chemată cu numele lui Hristos și îi persecută pe cei care se împotrivesc. Oricât de mult s-ar strădui să pară blânzi și smeriți, în momentele în care sunt constrânși să dea socoteală pentru alegerile lor eretice, ei izbucnesc. Cei dintre mireni care au cunoștințe teologice îi recunosc nu doar prin ieșirile lor iraționale, ci și prin subminarea asupra problemelor de credință ascunsă în discursul lor. Ei răstălmăcesc Sfânta Scriptură interpretând-o după bunul lor plac și anulează interpretarea patristică a canoanelor care nu „le servesc scopul”. Canoanele referitoare la interzicerea rugăciunii în comun și toate problemele legate de aceasta privind relațiile cu ereticii sunt respinse sau interpretate greșit de către ei. În esență, ei desființează hotărârile infailibile ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, pretinzând că, fiind ei înșiși „Părinți”, pot altera canoanele vechilor Părinți ai Bisericii! Uită cu totul de faptul că hotărârile vechilor Sfinți Părinți privind chestiunile dogmatice ale credinței sunt confirmate de marile Sinoade Ecumenice și că nimeni nu are dreptul să schimbe nici măcar cel mai mic detaliu[1]. Prin asemenea fapte, ei Îl insultă pe Însuși Duhul Sfânt, prezentându-L ca fiind inconsecvent.
Un exemplu suficient pentru a demonstra amploarea abaterii lor de la învățătura patristică este atitudinea lor față de Canonul 45 Apostolic, care interzice rugăciunea împreună cu ereticii. Potrivit tâlcuirii Sfântului Nicodim Aghioritul, conform acestui canon, orice episcop sau presbiter sau diacon care doar se roagă împreună – și nu slujește împreună – cu ereticii trebuie să fie afurisit. Căci cel care se roagă împreună cu cei afurisiți – iar astfel sunt ereticii – trebuie el însuși să fie afurisit, potrivit Canonului 10 Apostolic. Iar dacă le-a permis ereticilor să săvârșească, ca și clerici, vreo slujire bisericească, acesta trebuie caterisit. Căci orice cleric care slujește împreună cu cei caterisiți – iar potrivit Canoanelor 2 și 4 ale Sinodului al III-lea Ecumenic, astfel sunt ereticii – trebuie să fie și el caterisit împreună cu aceștia, potrivit Canonului 11 Apostolic. Căci suntem datori să-i urâm și să ne ferim de eretici, nu să ne rugăm împreună cu ei și nici să le permitem să săvârșească vreo slujire bisericească, ca și cum ar fi clerici sau preoți[2].
La o poziție apostolică atât de limpede și la o tâlcuire patristică atât de clară, episcopii ecumeniști răspund în modul cel mai blasfemiator și nerușinat: „Acest canon este vechi, inactiv și nu privește Biserica contemporană și vremea noastră”! Într-adevăr, mai avem nevoie de vreo altă dovadă pentru a înțelege de ce duh sunt mânați susținătorii pan-ereziei și ai sincretismului New Age? Pentru ei, Hristos și învățătura Sa – exprimate prin Sfânta Scriptură și prin tradiția apostolică și patristică – nu sunt Hristosul Care Se întinde peste veacuri („Iisus Hristos, ieri și astăzi și în veci, este Același”[3])! Pentru mințile lor eretice, există un Hristos vechi și un Hristos nou!
Același duh, din nefericire, îi umple și pe așa-numiții creștini tradiționali, atât din rândul clerului, cât și al mirenilor, care joacă rolul de împăcători și amorțitori ai sufletelor credincioșilor. Acești oameni, de obicei mânați de ambiții și interese personale, ținând seama de sprijiniri omenești, funcții și onoruri, se împotrivesc cu vehemență încetării pomenirii episcopului, atacându-i pe cei care au procedat la un asemenea act. Ei proclamă că nu se despart de Biserică, nu se îngrădesc și nu încetează pomenirea episcopilor lor. În acest fel – spun ei – apără unitatea Bisericii. Firește, ei se află într-o totală rătăcire, întrucât aceste poziții sunt în contradicție directă cu canoanele respective privitoare la încetarea pomenirii, precum și cu practica neîntreruptă a Bisericii de-a lungul veacurilor. Cum este posibil ca aplicarea canoanelor îngrădirii de erezie și de episcopul eretic să-l scoată din Biserică pe cel care le aplică?
Trăim într-o epocă premergătoare Antihristului. Amăgirea stăpânește lumea. Ea domnește peste sufletele oamenilor și, din nefericire, predomină chiar și în cele mai înalte trepte ale administrației bisericești. Trăim deja în vremurile de pe urmă, în care până și cei aleși sunt duși în rătăcire. Există în zilele noastre o lipsă reală care ne privește pe noi, creștinii. Este lipsa ascultării sfinte și adevărate față de Dumnezeu și față de Sfânta Sa Biserică. În locul acesteia, conducătorii bisericești impun ascultarea față de episcopi înclinați spre erezie și nu față de Biserica Sfinților. Or, aceasta constituie o reală neascultare față de voia lui Dumnezeu. Pseudo-episcopii, ca purtători ai pan-ereziei, nu Îl reprezintă nici pe Hristos, nici Biserica. Ei sunt auto-condamnați și se îndreaptă spre pierzare, târând, din nefericire, după ei și poporul lui Dumnezeu. Chiar și sinoadele pe care le convoacă, precum pseudo-sinodul din Creta, nu sunt sfinte după măsura Sinoadelor Ecumenice. Ele sunt convocate nu sub inspirația Duhului Sfânt, ci sub influența întunecată a puterilor demonice. De aici rezultă hotărârile lor eretice. Acestea sunt socotite drept amăgire în Cer, iar cel care urmează asemenea hotărâri este părăsit de Harul dumnezeiesc. Neascultarea față de voia lui Dumnezeu și ascultarea față de pseudo-episcopi este otrava demonică ce distruge sufletele.
Având în vedere responsabilitatea noastră istorică față de Ortodoxie, avem o datorie sacră de a ne împotrivi iadului ereziei și instaurării sale în sânul Bisericii. Suntem obligați să-i izolăm pe cei care trădează Credința și să tăiem orice comuniune duhovnicească cu ei. Nu avem același Dumnezeu; nu aparținem aceleiași Biserici. Ei aparțin bisericii diavolului, pe care o susțin prin hotărârile pseudo-sinoadelor, iar noi aparținem Sfintei Biserici a lui Hristos, întemeiată pe Sfânta Scriptură și pe Sfintele Sinoade Ecumenice. Amin!
Sursa: https://orthodoxmiscellany.blogspot.com/2025/04/the-corrupted-characteristics-of.html
[1] „…să nu fie îngăduit nimănui să propună, sau în orice caz să scrie, sau să compună, sau să gândească, sau să învețe altfel… iar cei care îndrăznesc fie să compună o altă Credință, fie să prezinte, sau să învețe, sau să transmită un alt Crez… dacă sunt episcopi sau clerici, episcopii să fie străini de episcopat, iar clericii de cler; iar dacă sunt monahi sau mireni, să fie anatematizați.” — Definiția credinței a Sinodului al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon.
[2] Tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la Canonul 45 Apostolic.
[3] Evrei 13, 8.
Rezistența Ortodoxă 