Rezistența Ortodoxă

Etichetă: Pr. Serafim Rose

  • Despre diviziunile interne în Biserică

    de Protopresbiter Mihail Pomazanski (†1988)

    Unitatea Bisericii nu este încălcată din cauza diviziunilor temporare de natură nedogmatică. Diferențele dintre Biserici apar frecvent din informații insuficiente sau incorecte. De asemenea, uneori o ruptură temporară a comuniunii este cauzată de erorile personale ale ierarhilor individuali care stau în fruntea uneia sau altei Biserici locale; sau este cauzată de încălcarea de către ei a canoanelor Bisericii, sau de încălcarea supunerii unui grup ecleziastic teritorial către altul, în conformitate cu tradiția străvechi stabilită. Mai mult, viața ne arată posibilitatea unor tulburări în cadrul unei Biserici locale, care împiedică comuniunea normală a altor Biserici cu Biserica locală dată până la manifestarea exterioară și triumful apărătorilor adevărului ortodox autentic. În sfârșit, legătura dintre Biserici poate fi uneori încălcată pentru o lungă perioadă de timp de condițiile politice, așa cum sa întâmplat adesea în istorie.1 În astfel de cazuri, împărțirea atinge doar relațiile exterioare, dar nu atinge și nu încalcă unitatea spirituală interioară.

    1. Două exemple din istoria recentă a Bisericii pot servi pentru a ilustra caracterul acestor diviziuni temporare. La începutul secolului al XIX-lea, când Grecia și-a proclamat independența față de sultanul turc, părțile bisericii grecești din Grecia însăși și din Turcia au fost împărțite în exterior. Când Patriarhul Constantinopolului, aflat încă sub autoritatea turcă, a fost forțat de sultan să-i excomunica pe „răzvrătiții” din Grecia, ortodocșii din Grecia au refuzat să accepte acest act ca fiind săvârșit sub constrângere politică, dar nu au încetat să facă îl priveau pe Patriarh ca pe un membru al aceleiași Biserici Ortodoxe ca ei înșiși și nici nu se îndoiau că actele lui sacramentale non-politice erau dătătoare de har. Această împărțire a dus la formarea astăzi a două Biserici locale separate (în deplină comuniune una cu cealaltă): cele din Grecia și Constantinopol.
      În Biserica Ortodoxă Rusă din secolul al XX-lea, în 1927 a fost formată o administrație bisericească de către Mitropolitul Serghie (Patriarhia Moscovei) pe baza supunerii la dictarea conducătorilor atei. Părți ale Bisericii din Rusia (Catacomba sau Adevărata Biserică Ortodoxă) și din afara (Biserica Rusă din afara Rusiei), refuză până acum să aibă comuniune cu această administrație din cauza dominației sale politice de către comuniști; dar episcopii Bisericii din afara Rusiei (despre Biserica Catacombelor este mai greu de făcut o afirmație generală) nu neagă Harul Tainelor Patriarhiei Moscovei și totuși se simt una cu clerul și credincioșii ei care încearcă să nu colaboreze cu scopurile comuniste. La căderea comunismului în Rusia, aceste organisme bisericești pot fi din nou în comuniune sau chiar unite, lăsând unui viitor consiliu liber toate judecățile referitoare la perioada „serghianistă”. ↩︎

    ​— Teologie Dogmatică Ortodoxă, O expunere concisă, Protopresbiter Mihail Pomazanski, (Platina, CA: Frăția Sfântului Gherman din Alaska, 1984), p. 235. Tradus după ediția originală rusă publicată de Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, NY, în 1963, și revizuită de autor în 1973.

  • Scrisoare de protest a pr. Serafim Rose împotriva prigonirii fericitului părinte Kyprian Koutsoumbas

    Către Ministrul de Interne
    Guvernul Greciei
    Atena, Grecia

    Excelența voastră,

    Am aflat că arhimandritul Kyprian Koutsoumbas a fost „caterisit” și redus la starea de mirean de către Biserica oficială a Greciei. Vă rugăm să folosiți autoritatea dumneavoastră pentru a-l proteja pe el și preoția sa împotriva oricărui act de violență din partea Bisericii oficiale aflate sub tutela guvernului.

    În America îl cunoaștem pe arhimandritul Kyprian Koutsoumbas ca pe un cleric vrednic de respect al jurisdicției vechi calendariste, care este recunoscută de Sfântul Sinod al Bisericii Ruse din Diaspora și de mulți episcopi din afara Greciei. Noi, împreună cu mulți alți creștini ortodocși din America, dorim să credem că Guvernul Greciei va respecta convingerile religioase sincere ale acelor persoane din Grecia care s-au separat, din motive canonice și de conștiință, de Biserica oficială, și că îi va permite părintelui Kyprian să își trăiască liber credința ortodoxă și să își îndeplinească îndatoririle preoțești fără amestec din partea guvernului.

    Dacă însă, în ciuda nădejdilor noastre, arhimandritul Kyprian va fi supus vreunui fel de violență din partea Bisericii sau a Guvernului, noi și multe mii de creștini ortodocși din afara Greciei nu putem considera aceasta decât un act de prigoană împotriva adevăratei Biserici Ortodoxe și a credincioșilor ei, fapt pentru care vom fi datori să informăm cititorii revistei noastre.

    Cu respect,

    Monahul Serafim,
    Monahul Ghermano

    Editorii revistei The Orthodox Word

    26 februarie 1971

    Sursa: https://krufo-sxoleio.blogspot.com/2016/10/blog-post_16.html

  • Prezent și viitor al Adevăratei Ortodoxii: Părinții de stil vechi din Grecia în corespondența părintelui Serafim Rose

    de Nikolaos Mannis

    În cele 328 de scrisori ale adormitului și binecuvântatului părinte Serafim Rose, adunate și publicate în 2016 de iubitul meu prieten Vyacheslav Marchenko (fiu duhovnicesc al părintelui Ghermano Podmosénski, frate de mănăstire cu părintele Serafim), găsim informații de mare însemnătate cu privire la poziția acestui sfânt bărbat față de mișcarea vechi calendaristă din Grecia.

    Primele referințe (1963)

    Cea dintâi mențiune, în ordine cronologică, apare în 1963, într-o scrisoare a părintelui Serafim, pe atunci încă mireanul Eugen, către prietenul său Gleb (mai târziu părintele Ghermano), unde scrie: „Sfântul Munte și părinții vechi calendariști mai iau Ortodoxia în serios” (către Gleb, 30 decembrie 1963 / 12 ianuarie 1964).

    Presiunea binefăcătoare a vechi-calendarismului (1970)

    În 1970, el se referă la influența pozitivă pe care vechi-calendarismul o exercita asupra Bisericii oficiale, scriind:
    „Biserica Greciei s-a plâns atât de puternic împotriva lui Athenagora cu privire la împărtășirea catolicilor de către Moscova, încât nu văd cum ar putea evita să întrerupă comuniunea cu Moscova acum — și asta chiar sub „ecumenistul” arhiepiscop Ieronymos — și simți că resimte presiunea părinților de stil vechi, care în mod evident se întăresc” (către Daniil, 4/17 septembrie 1970).

    Protest pentru părintele Kyprian (1971)

    La 26 februarie 1971, părintele Serafim trimite o scrisoare de protest către Guvernul Greciei pentru prigonirea fericitului părinte Kyprian, cel ce avea să devină ulterior mitropolit de Oropos și Fylí (scrisoarea a fost publicată aici).

    Întâlnirea cu părintele Theodoret Mavros (1971)

    În vara aceluiași an, părintele Serafim Rose se referă cu entuziasm la întâlnirea sa cu fericitul părinte Theodoret Mavros (despre relația acestor doi mari bărbați s-a scris un alt articol aici).

    Diferențe între părintele Panteleimon și părintele Theodoret (1973–1975)

    În 1973, el vorbește despre deosebirea dintre părintele Panteleimon din Boston, care avea vederi extreme și susținea fracțiunea fanatică a vechi-calendarismului (sub influența lui s-a făcut și hirotesia matheiților), și părintele Theodoret, care sprijinea aripa încă moderată sub arhiepiscopul Auxentie.

    Mai târziu, părintele Serafim a remarcat despre acea hirotesie că:
    „Din cauza influenței părintelui Panteleimon, episcopii [ROCOR] au făcut unele greșeli la acel sinod din 1971 (cu privire la cele două grupări diferite de vechi-calendariști) și au reușit, în cele din urmă, să înrăutățească „situația greacă”” (către părintele Valeriu Lukianov, 1/14 februarie 1975).

    De aceea, în același an, scriindu-i fericitului episcop Lavru (viitorul întâistătător al ROCOR), părintele Serafim nota:
    „Trebuie să vă spunem deschis că nu avem încredere în „manevrele diplomatice” ale părintelui Panteleimon cu privire la grecii vechii-calendariști. De când a început să intervină în situația Bisericii Greciei (o face oare cu binecuvântarea Sinodului sau doar de unul singur?), a înrăutățit lucrurile mult. Starea era mult mai bună atunci când episcopii noștri ruși [adică Serafim de Chicago și Leontie de Chile] hirotoneau episcopi vechi-calendariști „necanonic”, dar din dragoste, nu din „motive politice”” (către episcopul Lavru, 13/26 august 1975).

    Și într-o altă scrisoare:
    „Părintele Panteleimon a făcut mult rău și în Grecia, dar se situează împotriva majorității vechi-calendariștilor și sprijină pe matheiți — care sunt cu adevărat fanatici și legaliști. Simțim că distrugerea se apropie de sărmana noastră misiune anglofonă și că acei convertiți care au avut prea multă încredere în „greci” vor avea un destin tragic” (către părintele Valeriu, 5/18 octombrie 1975).

    Problema „rebotezării” și enciclica din 1974

    În anul următor (1976), părintele Serafim scria:
    „Recent, unii au dorit să se facă un „nou botez” în Mitropolia noastră din America de Vest, dar arhiepiscopul nostru Antonie a refuzat cu înțelepciune să permită acest lucru — decizie pe care am sprijinit-o pe deplin, căci ar fi echivalat cu o declarație deschisă a absenței Harului în Arhiepiscopia Greacă. Episcopii noștri, de altfel (fie la Sinodul din 1974, fie mai târziu, nu știu exact) au refuzat categoric să facă o asemenea declarație atunci când au fost rugați de una dintre jurisdicțiile grecești vechi-calendariste (cea a lui Auxentie, care din păcate a aderat recent la părerea matheiților, deși din motive mai puțin fanatice)” (către Andreas Bond, 18 aprilie / 1 mai 1976).

    Prin „aderarea lui Auxentie la părerea matheiților”, părintele Serafim se referă la cunoscuta Enciclică eretică din 1974 (vezi aici), prin care s-a marcat o schimbare oficială de traiectorie eclesiologică a așa-zișilor urmași ai sfântului mitropolit al Florinei, Hrisostom.

    Cu privire la această Enciclică din 1974 și la poziția fericitului mitropolit al Astoriei Petru Astyfidis (+1997) – care refuzase să o semneze – părintele Serafim a scris și următoarele:

    „Jurisdicția arhiepiscopului Auxentie, pe de altă parte, era mai apropiată de Biserica noastră prin acceptarea «iconomiei». Dar de curând au proclamat și ei invalide tainele nou-calendariștilor – nu pentru că aceștia ar fi «schismatici» în sens juridic și tehnic (adică în act), ceea ce este o gândire matheită, ci pentru că acum – după opinia lor – ecumenismul a devenit o erezie conștientă și, prin urmare, nou-calendariștii sunt oficial eretici. Au cerut episcopilor noștri [ai Bisericii Ruse din Diaspora, sub Sfântul Filaret] să ia aceeași decizie, dar episcopii noștri au refuzat, argumentând că aceasta este o problemă dincolo de competența lor de a o judeca. Episcopul Astoriei Petru a refuzat să accepte decizia auxentiană și, prin urmare, a fost declarat excomunicat. Însă episcopii noștri nu au recunoscut această rupere și au continuat să slujească împreună cu el” (către Daniil, 29 mai/11 iunie 1976).

    Referindu-se la aceeași Enciclică, părintele Serafim a mai scris ulterior:
    „Problema harului în Tainele nou-calendaristilor este pusă la îndoială și mai mult chiar de către înșiși vechii-calendariști, iar decizia Sinodului Auxentian din 1974, motivată de rațiuni politice, nu a adus deloc pace și nici nu a rezolvat problema; dimpotrivă, mulți episcopi și-au schimbat de atunci părerea asupra acestei chestiuni” (către pr. Nikitas Palasis, 16/29 iunie 1976).

    Mai mult, reacționând împotriva acestor exagerări, observa că:
    „Necesitatea de a vorbi împotriva pericolului «de dreapta» s-a făcut simțită mai ales prin clerici și credincioși foarte respectabili din Grecia, care urmează Vechiul Calendar” (către pr. Nikitas Palasis, 16/29 iunie 1976), referindu-se mai ales la părintele Theodoret și la părintele Kyprian (devenit ulterior Mitropolit), adică la reprezentanții pozițiilor eclesiologice ale „căii de mijloc” ale sfântului mitropolit al Florinei, Hrisostom, pe care însuși părintele Serafim îi numea „reprezentanți sănătoși ai vechi-calendarismului din Grecia” (către pr. Ioannikios, 4/17 noiembrie 1976).

    De aceea se întreba cu privire la ceilalți vechi-calendaristi:
    „Trebuie oare să-i lăudăm doar pe acești oameni, deși vedem că seamănă neîncredere și dezbinare în numele «corectitudinii»?” (către pr. Panagiotis Kara, 30 iunie/13 iulie 1976).

    Despre acest pericol „de dreapta” vorbește și într-o altă scrisoare:
    „Continuăm să considerăm primejdia din «aripa dreaptă» – care este o expresie patristică și nu o formulă de politică de partid – destul de reală și amenințătoare, iar această părere ne-a fost întărită de recentele informații primite de la membri respectabili ai Bisericii vechi-calendariste din Grecia, care ne spun că «corectitudinea» a devenit în Grecia o «boală», a doua ca vătămare duhovnicească după apostazia ecumenismului. Ceea ce au în vedere în primul rând sunt, desigur, matheiții, care au întrerupt acum orice comuniune cu Sinodul nostru tocmai pentru că episcopii noștri refuză să proclame Tainele nou-calendariștilor ca lipsite de Har” (către pr. Panagiotis Kara, 10/23 august 1976).

    Din pricina acestei atitudini (acceptarea pozițiilor extremiste ale zeloților, dar și a mândriei pe care aceasta o generează), fericitul părinte Serafim Rose a proorocit fărâmițarea vechi-calendarismului din Grecia (dar și a Bisericii Ruse din Diaspora):
    „Însăși facțiunea lui Auxentie riscă să se divizeze în diferite jurisdicții, mai ales din pricina orgoliului și a luptei pentru putere” (către Daniil, 29 mai/11 iunie 1976). Lucru care s-a și întâmplat în anii următori, prin scindările succesive începând cu 1979.

    De aceea, imediat nota cu îngrijorare și cu privire la viitorul Bisericii Ruse din Diaspora:
    „Există teama – întărită de cunoașterea situației vechi-calendarismului grec – de a nu cădea într-o mentalitate sectară, aceea că «numai noi suntem curați»” (în aceeași scrisoare).

    Și într-o altă epistolă, chiar mai limpede și mai revelatoare:
    „Aripa „dreaptă” a Ortodoxiei se va despărți, probabil, în multe mici „jurisdicții” în viitor, dintre care cele mai multe se vor anatematiza și se vor război unele cu altele…” (scrisoare către Alexios Young, 2/15 iunie 1976).

    Nu era însă nevoie de darul profeției pentru a înțelege că zelo­tismul extrem (sau „corectitudinea” și „super-corectitudinea”, cum o numea părintele Serafim), în toate formele și manifestările sale (matheiți, bostonieni, sakarelliști ș.a.), este prin natura sa generator de schismă – ca rezultat al respingerii nevoii de judecată sinodală competentă – asemenea vechilor erezii asemănătoare: donatismul (zeci de facțiuni în Africa de Nord) și staroverii (zeci de facțiuni în Europa de Est și Rusia).

    Singura soluție pentru ca mișcarea vechi-calendaristă să aibă un viitor este respingerea eclesiologiei extreme („de dreapta”) și întoarcerea la calea împărătească de mijloc a rezistenței ortodoxe, așa cum a rezumat-o cu multă înțelepciune fericitul mitropolit Kyprian.

    Sursa: https://krufo-sxoleio.blogspot.com/2019/09/blog-post_2.html