Paros, 16 august 1979
Preaiubitule întru Domnul părinte Teoclite1,
(a) Am primit scrisoarea sfinției voastre acum două luni. De câte ori luam pana să vă scriu, veneau în grupuri creștini ortodocși evlavioși din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii pentru spovedanie, iar deoarece se grăbeau să se întoarcă la casele lor, nu am reușit să vă scriu. Astăzi am găsit puțin timp și vă răspund.
[Arhiepiscopul Hrisostom] Papadopoulos2, despre care îmi scrieți că reimprimați cartea sa „Examinarea acuzelor calendaristice”, susține acolo că îndreptarea calendarului nu a fost lucrarea sa personală, [întrucât, chipurile,] s-a făcut cu acordul unanim al Ierarhiei; ba chiar „demonstrează” că vechi-calendarismul ar fi o simplă amăgire.
(b) Adevărul curat este că [arhiepiscopul Hrisostom] Papadopoulos, într-o anumită comisie3, care s-a întrunit în anul 1923 pentru revizuirea vechiului calendar, al cărei membru era — fiind atunci profesor la Universitatea Națională din Atena și director al Școlii Teologice Rizarios —, și-a exprimat părerea că sub niciun motiv nu este îngăduită corectarea vechiului calendar și introducerea noului calendar în Biserica Greciei, deoarece aceasta ar fi fost proclamată de celelalte Biserici surori ortodoxe ca schismatică.
Opinia sa cumpătată, rațională și înțeleaptă a fost acceptată de toți membrii comisiei, iar Sfântul Sinod a hotărât ca Statul, pentru relațiile și tranzacțiile comerciale cu țările europene și celelalte națiuni, să urmeze noul calendar, în timp ce Biserica, pentru prăznuirile sale, să păstreze vechiul calendar.
Astfel, pentru o vreme, a domnit pacea atât în țară, cât și în Biserică4.
Însă, după trecerea a câtorva luni5, nu prin votul lui Dumnezeu și al poporului, ci prin votul guvernului revoluționar de atunci — Plastiras și Gonatas —, Hrisostom Papadopoulos s-a ridicat pe tronul arhiepiscopal al Atenei.
Atunci el a introdus calendarul papistaș, prin ordinul guvernului și la sfatul patriarhului ecumenic de atunci, Meletie Metaxakis6, un arhimason, inovator, reformist, purtând cel mai înalt grad, al 33-lea, al masoneriei, și având o deviză fermă:
„Întărește, fă să propășească, dezbină și cucerește.”
(c) La începutul introducerii noului calendar, impus necanonic, nelegiuit și nechibzuit în Biserică, nu au fost de acord — așa cum susține [arhiepiscopul Hrisostom] Papadopoulos — toți arhiereii;
s-au împotrivit opt episcopi7, însă, de teamă să nu-și piardă scaunele, au cedat; unii au cedat, de asemenea, din cauza exceselor, fanatismului și zelului lipsit de discernământ al unor vechi-calendariști athoniți, care s-au abătut de la calea cea dreaptă, căzând în erezii, rebotezări și ungere din nou cu Sfântul Mir, predicând și crezând că Sfintele Taine săvârșite după noul calendar sunt nevalide și că nu există mântuire în afara vechiului calendar.
Prin urmare, faptul că [arhiepiscopul Hrisostom] Papadopoulos afirmă că introducerea noului calendar nu a fost lucrarea sa personală și că s-a făcut cu votul unanim al ierarhilor, de vreme ce el însuși a introdus-o la porunca guvernului, nu spune adevărul curat.
(d) Când însă guvernul revoluționar a demisionat și s-au organizat alegeri pentru desemnarea unui nou guvern, P. Tsaldaris8, lider al „Partidului Popular”, le-a cerut vechilor-calendariști să îl voteze și, ca răsplată a votului lor, urma să reintroducă în Biserică calendarul vechi.
Abia ce a preluat puterea P. Tsaldaris, câțiva dintre fanaticii vechi-calendariști — încurajați și încrezători în promisiunile lui că va reintroduce calendarul vechi — i-au scris mitropolitului Hrisostom Papadopoulos scrisori amenințătoare, spunându-i că îl vor omorî dacă nu va reintroduce imediat calendarul vechi.
Mi-a arătat aceste scrisori într-o dimineață, când l-am vizitat. Și, emoționat și cutremurat, mi-a spus, imediat ce m-a văzut: „Salvează-mă! Tu mă vei salva!”. „Ce se întâmplă, Preafericite?”, l-am întrebat. „Ia!”, mi-arată el, ținând în mână câteva scrisori, „îmi scriu vechii-calendariști că mă vor omorî”.
(e) Atunci mi-am amintit că i-am scris eu două epistole: una înainte ca el să introducă noul calendar papist în Biserica Ortodoxă a Greciei — rugându-l să nu îndrăznească să-l introducă și să nu divizeze Biserica în două tabere beligerante, ci să se comporte, împreună cu ceilalți arhiepiscopi, ca un bun Păstor, să aducă pace, să unească Patria, care era divizată în două partide, Regaliști și Venizeliști, și să rămână la prima sa opinie, pe care toți membrii comisiei pentru îndreptarea calendarului o lăudaseră și o susținuseră — calendarul vechi, pe care Biserica Ortodoxă l-a urmat aproape 1.600 de ani și de la care nu a suferit niciun rău9.
A doua scrisoare i-am scris-o după introducerea noului calendar și îl rugam în mod insistent să reintroducă Calendarul vechi al Sărbătorilor, pe care cei 318 Părinți ai Sfântului și Marelui Sinod Ecumenic, care au stabilit ca el să rămână veșnic și neschimbat, îl făcuseră nemișcat; la fel cele șapte Sinoade Ecumenice și sinoadele locale îl confirmaseră și păstraseră. „Ai grijă”, i-am scris, „Preafericite, să-l reintroduci, căci a fost introdus în mod ilegal, necanonic și imprudent, și din acest motiv au început să apară roadele lui. «Roada Duhului», zice Apostolul Pavel, «este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, binele, credința, blândețea, înfrânarea»10; rodul calendarului papistaș este însă gelozia, durerea, mânia, injuriile, dezbinarea etc. Grăbește-te, Preafericite, să-l reintroduci, căci va veni ceasul și îți vei lovi capul”.
„Amintește-ți, Preafericite, când ți-am scris atunci acea scrisoare ți-am spus că îți vei lovi singur capul!”.
(f) Atunci a început să-și lovească cu ambele mâini capul cu putere, zicând: „Să nu se fi întâmplat! Să nu se fi întâmplat!”11
M-am întristat adânc în acea clipă și i-am spus:
„Nu vă mâhniți, Preafericite, situația se va îndrepta. Ce doriți de la mine, cel mai mic dintre oameni? Cu ce pot eu să vă ajut?”
El mi-a răspuns:
„Du-te la președintele celor de stil vechi și spune-i că îl rog să meargă la domnul Prim-ministru, ca să-i ceară să-mi dea ordinul, iar eu, chiar mâine, voi introduce în Biserică vechiul calendar.”
I-am spus:
„Preafericite, Biserica trebuie să dea porunci conducătorilor statului, nu să primească de la ei, căci mulți dintre aceștia sunt francmasoni, necredincioși, atei.”
Mi-a răspuns:
„Deoarece atunci guvernul revoluționar mi-a dat ordin, tot guvernul trebuie din nou să-mi dea ordin.”
„Stați liniștit, Preafericite, i-am spus, și vă voi aduce un răspuns.”
Ca și cum aș fi avut aripi, am zburat, pentru că am crezut că sosise momentul potrivit ca pacea dorită să se restabilească în Biserică.
Am alergat și i-am găsit pe președintele celor de pe vechiul calendar, kyr Dimitrakopoulos, împreună cu vicepreședintele domnul Efstratiadis12, director al ziarului Skrip, în casa președintelui Parlamentului, domnul Petrakakos13.
Salutându-i, le-am spus:
„Vin din partea Arhiepiscopului Atenei, Hrisostom Papadopoulos, aducându-vă veste de bucurie. Mi-a spus să vă transmit că vă roagă să-l rugați pe domnul prim-ministru să-i dea ordinul de a reintroduce în Biserică vechiul calendar — și cu bucurie, chiar de mâine, îl va restabili. Iată, deci, un moment binevenit: moment de liniște, pace, înțelegere și unire în Biserica dezbinată.”
(g) Domnul Petrakakos, înainte de a se forma guvernul sub conducerea lui Panagis Tsaldaris, care le promisese celor de stil vechi că, dacă îl vor vota, va reintroduce vechiul calendar, fusese un mare apărător al calendarului vechi.
Scria articole și publica în ziare că Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol și Biserica Greciei trebuie declarate schismatice, întrucât recunosc că Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, S-a tăiat împrejur, S-a botezat și S-a schimbat la față după noul calendar, dar S-a răstignit, S-a îngropat, a înviat și S-a înălțat după cel vechi14.
El publica, de asemenea, că ar trebui ridicată condamnarea de schismă asupra Bisericii Bulgare, care fusese pedepsită pentru că își constituise singură un patriarhat fără aprobarea Patriarhiei Ecumenice, întrucât și alte Biserici Ortodoxe — ale Rusiei, României și Serbiei — își numiseră patriarhi fără a fi condamnate ca schismatice; și că nicio altă Biserică Ortodoxă nu a primit calendarul papist, eretic, în afară de Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei.
Aceste articole fierbinți ale lui Petrakakos au tulburat și au înspăimântat Sfântul Sinod al Greciei, care l-a rugat să înceteze a mai scrie, deoarece exista pericolul ca Biserica Greciei să fie excomunicată de celelalte Biserici Ortodoxe și condamnată ca eretică și schismatică.
Pentru a-l convinge să înceteze a mai scrie, l-au numit Comisar Regal, avocat al Sfântului Sinod, avocat al Mănăstirilor Pendeli și Petraki, cu salarii lunare foarte mari — chiar mai mari decât salariul unui ministru.
Atunci a încetat să mai scrie și să fie dușman al noului calendar, devenind, pentru bani, apărător al calendarului papistaș și dușman al celui vechi.
(h) Neștiind acestea, i-am spus că sosise momentul ca Biserica să dobândească pace și unitate.
De aceea, când i-am spus că Preafericitul Hrisostom mi-a spus că, de îndată ce guvernul îi va ordona, el va readuce vechiul calendar chiar a doua zi, s-a tulburat și mi-a spus că guvernul nu are de gând să dea un asemenea ordin.
Atunci s-a ridicat vicepreședintele vechilor calendariști, Efstratiadis, și, apropiindu-se de el, i-a spus cu mânie:
„Nu mitropolitul Papadopoulos e vinovat. Voi sunteți! Sunteți mincinoși, nelegiuiți, batjocoritori de Dumnezeu, trădători! Și ceea ce îți spun acum să transmiți și prim-ministrului Tsaldaris: fiindcă, deși ne-ați promis că veți readuce calendarul patristic, acum vă încălcați promisiunile — așadar sunteți vicleni, mincinoși, înșelători!”
Văzând că mânia și cearta creșteau, și că, dacă n-ar fi fost președintele celor de stil vechi, care îi sfătuia să înceteze strigătele și insultele și să discute cu înțelepciune și blândețe, ar fi ajuns să se bată, m-am întors la arhiepiscop și i-am spus:
„Preafericite, guvernul, mi-a spus președintele Parlamentului, nu dă permisiunea… Ascundeți-vă puțin, până va trece mânia Domnului.”
Nu trecuseră multe zile și prim-ministrul Tsaldaris, care le promisese vechilor-calendariști că, dacă îl vor vota, va readuce calendarul vechi, i-a exilat pe episcopii acestora15.
Atunci arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos, prinzând curaj, a scris că, chipurile, el nu fusese cel care introdusese noul calendar, ci că acest lucru se făcuse „cu votul unanim al ierarhilor”.
(i) Nu spune [însă] adevărul.
Adevărul este că el (adică arhiepiscopul Hrisostomos Papadopoulos) a introdus noul calendar, din ordinul guvernului de atunci și la sfatul patriarhului ecumenic de atunci, [Meletie] Metaxakis.
Ca arhiepiscop, ar fi trebuit să-și păstreze prima sa opinie, cea dreaptă, cumpătată, rațională și înțeleaptă: că Biserica Greciei nu putea accepta îndreptarea vechiului calendar fără acordul unanim al tuturor Bisericilor Ortodoxe, întrucât ar fi fost declarată schismatică — opinie pe care o împărtășiseră toți membrii comisiei și pe care o aprobaseră atât Biserica Greciei de atunci, cât și Guvernul.
A susține, așa cum scrieți dumneavoastră [părinte Theoklitos], că vechi-calendarismul este o simplă rătăcire, dovedește instabilitate de caracter și rătăcire a minții și a gândirii.
Dacă ar fi spus că unii dintre zeloții fanatici și ultra-zeloții vechi-calendariști s-au abătut de la calea dreaptă, s-au înșelat, i-au interpretat greșit pe Sfinții 318 Părinți purtători de Dumnezeu, care au instituit și ne-au transmis vechiul calendar pentru ca noi să prăznuim sărbătoarea Paștelui la aceeași dată, ca să nu existe certuri între creștini, atunci s-ar fi putut justifica — pentru că Sfinții Părinți nu ne-au poruncit că vechiul calendar ne va mântui și că doar prin el vom săvârși Tainele.
Dar a spune că vechi-calendarismul este o rătăcire pură, înseamnă a-i acuza și a-i considera rătăciți pe cei 318 Sfinți Părinți purtători de Dumnezeu care l-au instituit, pe toate Sinoadele Ecumenice și Locale care l-au urmat și l-au întărit, și pe toate Bisericile Ortodoxe care l-au ținut până în anul 1924; înseamnă de asemenea a se acuza pe sine însuși, cel care în 1923 l-a susținut și în 1924 l-a dărâmat.
(j) Și aceasta a pățit-o pentru că a urmat, așa cum nu trebuia, pe inovatorul, modernistul și masonul patriarh [Meletie] Metaxakis, despre care — când i-am amintit că, dacă nu va desființa noul calendar papist introdus fără drept, va veni ziua în care își va lovi capul —, când acea zi a venit și și-a lovit capul, spunea cu suspine și lacrimi:
„Să nu fi ajuns aici! Să nu fi primit noul calendar! El, el, acel stricat Metaxakis, m-a pierdut!”.
Patriarhul [Meletie] Metaxakis l-a târât și în alte fapte necugetate, pe care le trec sub tăcere. Spun însă, cu conștiință curată, că dacă nu l-ar fi urmat și nu s-ar fi învoit cu el, s-ar fi arătat ca unul dintre cei mai de seamă dascăli și scriitori moderni ai Neamului și ai Bisericii noastre Ortodoxe, asemenea lui Evgheinos Voulgaris, Nichita Theotokis, Makarios Notaras, Sfântul Nicodim Aghioritul, Athanásios din Paros și Sfântul Nectarie al Pentapolei.
Dar, în loc să-i urmeze pe aceștia și să rămână statornic și ferm în Tradițiile Apostolice și Patristice, el a urmat pe [patriarhul Meletie] Metaxakis, cu care au deschis porțile turmei raționale (Bisericii) către [patriarhul] Atenagora16, către Meliton al Calcedonului17, către Iacov al Americii18, care, intrând în turma rațională, au sfâșiat oile raționale și Patriarhia Ecumenică însăși.
(k) Nu arunc toată vina, răspunderea și cauza numai asupra patriarhilor și arhiereilor; vinovați sunt și mirenii care i-au născut și crescut — căci, după inimile lor, Dumnezeu dă conducătorii.
Suntem vinovați cu toții — și cel dintâi eu. Dacă spunem că nu păcătuim, mințim.
Unul dintre remediile acestor rele este pocăința adevărată și sinceră, întoarcerea către Dumnezeul cel prea-bun și Tatăl ceresc.
Dacă ne pocăim, ne vom mântui; dacă nu ne pocăim, ne vom osândi.
Să alegem, așadar, calea pocăinței.
Cu dragoste frățească și părintească,
† Arhimandrit Filotheos Zervakos
Sursa:https://www.imoph.org/Theology_el/3f2003dGerFil-3.pdf
- Este vorba despre binecunoscutul erudit monah athonit, bătrânul Teoclit Dionisiatul. Importanța deosebită a prezentei scrisori a cuviosului bătrân Filotei Zervakos către părintele Teoclit a fost deja subliniată în lucrarea noastră: „Problema calendarului sau erezia ecumenismului? — Referință critică la trei articole ale bătrânului Teoclit Dionisiatul” (continuarea V, §§ 10-12), rev. Sfântul Ciprian, nr. 321 / iulie–august 2004, pp. 68-71 și 75. ↩︎
- Hrisostom Papadopoulos (1868-1938) – profesor la Universitatea din Atena (1914-1923), anterior director al Școlii „Sfânta Cruce” din Ierusalim, precum și al Școlii Rizarios din Atena. Prieten și colaborator al lui Meletie Metaxakis, a participat activ încă de la început la Mișcarea Ecumenistă. A fost mitropolit și apoi arhiepiscop al Atenei începând din martie 1923 (ales la 8 martie și hirotonit la 10 martie). Nu doar principalul factor al reformei calendaristice din 1924, ci și pionier ecumenist și unul dintre întemeietorii Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) de la Geneva. ↩︎
- Statul elen, prin Guvernul Revoluționar al lui Stylianos Gonatas, a înființat în anul 1922 o comisie specială pentru studierea problemei reformei calendarului.
Președintele comisiei a fost ministrul finanțelor G. Kofinas, iar membrii — juristul P. Tsitsekles, precum și profesorii universitari arhimandritul Hrisostom Papadopoulos, Amilkas Alivizatos și D. Aiginitis.
La 16 ianuarie 1923, comisia a înaintat un raport oficial către guvern, în baza căruia Statul Elen, prin Decretul Regal privind noul „Calendar civil” din 18 ianuarie 1923, a implementat reforma calendarului în mod unilateral, iar valabilitatea decretului a fost stabilită de la 16 februarie 1923, dată care a fost redenumită oficial 1 martie 1923.
(vezi Monitorul Oficial al Regatului Greciei, seria I, nr. 24, Atena, 25 ianuarie 1923) ↩︎ - „Pentru o vreme” – adică din 1 martie 1923 până la 1 martie 1924, când arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos a hotărât „îndreptarea calendarului iulian” și în plan bisericesc.
Astfel, 10 martie 1924 (Duminica Ortodoxiei) a fost redenumită 23 martie 1924.
(vezi Circulara din 1.3.1924 și Ordinul telegrafic din 3.3.1924, în Arhim. Theoklitos A. Strangas, Istoria Bisericii Greciei, vol. II, pag. 1246–1249, Atena, 1970) ↩︎ - Reforma civilă a calendarului a fost aplicată la 16 februarie / 1 martie 1923, iar hirotonia lui Hrisostom Papadopoulos a avut loc la 10 martie 1923.
În timpul celei de-a patra întruniri a sinodului(16–21 aprilie 1923), dar și la a cincea întrunire (24 decembrie 1923 – 2 ianuarie 1924), în care s-a decis și reforma calendarului bisericesc, rolul lui Hrisostom Papadopoulos a fost determinant.
La 10 / 23 martie 1924, el a aplicat personal „schimbarea forțată a calendarului” și, prin urmare, și-a asumat răspunderea deplină pentru această modificare calendaristică.
(Arhim. Theoklitos A. Strangas, op. cit., vol. II, p. 1250, nota 1) ↩︎ - Meletie Metaxakis (1871–1935) — personalitate controversată, extrem de activă și neliniștită, mare inovator și, fără îndoială, mason. A fost mitropolit al Kitiului (Cipru) între 1910–1918, al Atenei între 1918–1920, patriarh al Constantinopolului între 1921–1923 și al Alexandriei între 1926–1935.
A fost unul dintre pionierii și fondatorii mișcării ecumeniste. ↩︎ - În ședința a XI-a din 27 iunie 1929, a celei de-a X-a adunări a sinodului, mitropolitul Chalkidei Grigorie, după citirea proceselor-verbale ale Sinodului, a subliniat caracteristic:
„Din procesele-verbale citite privind introducerea noului calendar, reiese că nu a existat nicio opoziție.”
Dimpotrivă, „cu privire la aceasta a existat o opoziție vie din partea multora, dar aceasta nu a fost consemnată în procesele-verbale, în timp ce alte opinii au fost consemnate cu grijă.”
(Arhim. Theoklitos A. Strangas, op. cit., vol. III, p. 1646, Atena, 1971) ↩︎ - Panagis Tsaldaris (1867–1936). Politician și jurist renumit.
Lider, începând din 1924, al „Partidului Popular” antivenizelist, fondat în 1915 de Dimitrios Gounaris.
A deținut de două ori funcția de prim-ministru: între anii 1932–1933 și 1933–1935. ↩︎ - Termenii „au statornicit”, „au confirmat” și „au păzit”, iar mai jos „au predat”, trebuie înțeleși în sensul că „Sfântul și Marele Sinod Ecumenic (cel dintâi), pe baza calendarului vechi — numit Iulian — a statornicit ca sărbătoarea Paștilor să rămână neschimbată, veșnică”.
(Vezi epistola din 16 mai 1973 a Cuviosului Gheron Filotheos către preotul Dimitrios Gagkastathis, adormit la 16/29 ianuarie 1975, în volumul „Părintele Dimitrios Gagkastathis — Omul lui Dumnezeu (1902-1975), Viața – Minuni – Învățături și Scrisori”, p. 274-278, editura „Ortodoxos Kypseli”, Salonic, 1975) ↩︎ - Cf. Galateni 5,22-23. ↩︎
- „Νὰ μὴ τό ᾿σωνα!…” (expresie de profundă pocăință): „Să nu fi reușit!… Să nu fi ajuns până aici!…”.
Verbul grecesc σώνω – în acest context: „a izbândi”, „a duce la capăt”, „a reuși”. ↩︎ - Efstratiadis Grigorios (1862–1950). Jurist, jurnalist și om politic sub stindardul „Frontului Popular” (din 1915). La început colaborator al ziarului politic „Skrip”, din 1903 devine proprietarul acestuia.
Lucrarea sa intitulată „Adevărul real despre calendarul bisericesc” (Atena, 1929, 220 pagini), publicată inițial în seria de articole din „Skrip” (martie 1928), rămâne până astăzi un document valoros pentru analiza istorică a Reformei Calendarului din 1924. ↩︎ - Petrakakos Dimitrios (1877–1946). Avocat și om politic, specialist în drept canonic și științe politice. A fost autorul unui număr mare de lucrări în aceste domenii. ↩︎
- După cum este cunoscut, inovatorii (nou-calendariști), din 1924, aplică în practică atât noul calendar (pentru sărbătorile fixe din Minei), cât și calendarul tradițional (pentru sărbătorile mobile din Triod și Penticostar). ↩︎
- După îngrădirea lor ecleziastică, cei trei ierarhi — Ghermanos al Dimitriadei, Hrisostomos, fost al Florinei, și Hrisostomos al Zakinthosului — au format un Sfânt Sinod arhieresc de trei membri, trimițând către Sinodul nou-calendarist documentul „Protest și Declarație” din 26 mai 1935.
Ulterior, au hirotonit patru noi episcopi: Hristofor al Megarei, Gherman al Cicladelor, Mathei al Vrestenei, Policarp al Diavliei.
Toți cei șapte episcopi au fost chemați să fie judecați de Tribunalul Sinodal de Primă Instanță pentru Episcopi al nou-calendariștilor, dar au refuzat, trimițând o scrisoare oficială de renunțare la jurisdicție (31 mai 1935).
Tribunalul a pronunțat următoarele sentințe:
– la 13 iunie 1935, condamnarea celor patru episcopi nou-hirotoniți;
– la 14 iunie 1935, condamnarea celor trei ierarhi hirotonisitori.
Pedeapsa: depunere din treaptă (caterisire) și exilare timp de cinci ani într-o mănăstire, „după ce, prin mijlocirea mitropolitului Damaskinos al Corintului, s-a reușit ca prim-ministrul P. Tsaldaris să fie convins și, printr-un decret-lege semnat în aceeași noapte, a fost modificată Legea nr. 5383/1932, pentru ca episcopii condamnați să nu poată face apel sau contestație care să suspende pedeapsa aplicată”.
(Vezi: Arhimandritul Theoklitos A. Strangas, op. cit., vol. III, p. 2035–2045, „Mișcarea arhierească în sprijinul celor de pe vechiul calendar”). ↩︎ - Atenagora I, Patriarh al Constantinopolului (1948–1972, †1972).
Fericitul întru pomenire Gheron Iustin Popovici (†1979) spunea despre acesta:
„În vremurile din urmă, acesta (Atenagora) a devenit o sursă de anarhie și de nihilism în lumea ortodoxă; pe bună dreptate, aghioriții îl numesc eretic și apostat.” ↩︎ - Meliton Hatzis († 27 decembrie 1989), mitropolit de Calcedon, originar din Imvros și Tenedos; anterior mitropolit de Iliupole și Theira, în Patriarhia Constantinopolului.
A fost un veteran ecumenist, mentor, îndrumător și inspirator al succesorului său ca mitropolit de Calcedon, Bartolomeu Archontonis (fost al Filadelfiei, din 1973, ales patriarh în ianuarie 1990, întronizat în 1991). ↩︎ - Iacov (Koukouzis), arhiepiscop al Americii de Nord și de Sud (1959–1996, †2005), aparținând Patriarhiei de Constantinopol. De asemenea, un veteran ecumenist. ↩︎
Rezistența Ortodoxă 