„Semnul lăuntric general care deosebește această Biserică Cerească de cea pământească este faptul că, în timp ce în Biserica pământească binele coexistă cu răul și neghina crește împreună cu grâul, în Biserica Cerească se va aduna, din toate neamurile pământului, numai ceea ce este bun, curat și sfânt. Iar tot ceea ce este rău, stricat și necurat, adunat de-a lungul întregii istorii a lumii, va fi scos de aici și adunat ca într-un singur bazin împuțit, a cărui necurăție nicidecum nu va atinge această minunată locuință a ființelor fericite.”
Arhiepiscopul Averchie (Tașev),
Comentariu la un grup de versete: Apocalipsa 21
În Tezele sale, Mitropolitul Kiprian deplânge, în primul rând, faptul că Biserica oficială a Greciei a adoptat noul calendar în anul 1924. El scrie că, din moment ce noul calendar nu a fost condamnat de un Sinod întreg al Bisericii Greciei, trebuie să se urmărească convocarea unui asemenea Sinod. Iar până ce acesta nu va avea loc, noi îi considerăm pe cei de stil nou drept „mădulare bolnave ale Bisericii”, așteptăm pocăința și întoarcerea lor, însă fără a avea cu ei comuniune de rugăciune sau de Euharistie. Întreaga scriere este practic dedicată Bisericii Greciei, problemelor ei și speranței pentru unitatea ei. Sentimente asemănătoare au existat și la noi, în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor, când toți nădăjduiau că Patriarhia Moscovei, eliberată de sub puterea comunismului, se va pocăi și va reveni la Ortodoxia patristică.
Când, acum 40 de ani, Mitropolitul Kiprian scria aceste Teze, mai exista încă nădejdea convocării unui Sinod Local al Bisericii Greciei, așa cum era vie și la noi, rușii, nădejdea convocării unui Sinod Local al Bisericii noastre, care să tragă concluzia întregii perioade zbuciumate și înfricoșătoare din viața atât a Bisericii, cât și a întregii noastre Patrii. Astăzi această nădejde, din păcate, nu mai există.
Se cuvine a observa că Biserica pământească este alcătuită numai din „mădulare bolnave”, întrucât toți oamenii sunt păcătoși (afară de Însuși Întemeietorul Bisericii și de Preacurata Lui Maică). Prin urmare, mai degrabă erezie este afirmația că în Biserică nu pot exista mădulare bolnave — această afirmație contrazice în mod direct Sfânta Scriptură: Domnul nu a venit să-i mântuiască și să-i cheme la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși (cf. Mt. 9,13; Mc. 2,17; Lc. 5,32). Dacă nu ar fi așa, atunci însăși Biserica nu și-ar mai avea rostul. Chiar și atunci când este vorba despre un anumit fel de „mădulare bolnave” — bolnave de erezie, adică de învățătură de credință mincinoasă — principiul rămâne același. Nu întâmplător Domnul întreba adesea pe ucenici și pe popor: „Cine ziceți că sunt Eu?”; și niciodată El Însuși nu a dat răspuns la această întrebare.
Noul calendar, primit de papistași, chiar în anul apariției sale (1582) a fost respins de către Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea, iar apoi a fost osândit sub același Patriarh de către trei Sinoade Panortodoxe: cele din anii 1583 și 1587 (Sinoadele de la Constantinopol, la care au fost de față și Patriarhii Alexandriei și Ierusalimului), precum și de către Sinodul din anul 1593 (la care au luat parte 4 Patriarhi — și Patriarhul Antiohiei), „ca o pierzătoare inovație papală”.
Însă osândirea noului calendar de către un Sinod Ecumenic, precum și de către un Sinod al Bisericii Eladei, nu a avut loc; asupra acestui lucru atrage atenția Mitropolitul Ciprian. Purtând grijă de Biserica Eladei și nădăjduind că o parte a ei se va putea întoarce la Predania Sfinților Părinți, el atrage atenția asupra necesității convocării unui Sinod al Bisericii Eladei pe această temă.
Vorbind despre erezia noului calendar, despre alte erezii și despre «mădularele bolnave» de aceste erezii, Mitropolitul Kiprian are, desigur, în vedere exclusiv ereziile neosândite de către Sinoade, dintre care sunt multe. Astfel, există între noi, rușii, erezii neosândite de întreaga plinătate a Bisericii Ruse: serghianismul[1], modernismul[2], adorararea numelui[3], idolatrizarea țarului[4], globalismul[5], umanismul[6], sincretismul[7], intercomuniunea[8], etnofiletismul[9] și altele — chiar și ecumenismul, din păcate, nu a fost osândit de către Biserica Rusă la nivel întreg-bisericesc. Acest lucru smintește pe mulți, însă, din pricina lipsei unei osândiri sobornicești, unele dintre acestea se află și continuă să existe chiar și în rândul celor credincioși. Din păcate, asemenea «mădulare bolnave» avem destule între noi. Până ce aceste erezii nu vor fi osândite de un sinod, suntem siliți să le răbdăm ca pe niște opinii particulare. Chiar dacă Tainele săvârșite de unii clerici atinși de acestea pot fi lucrătoare (pentru cei care, cu credință curată și conștiință neîntinată, neștiind nimic, se apropie de ele), mântuitoare aceste Taine pot fi numai înlăuntrul Bisericii. În afara Bisericii nu este mântuire.
Desigur, atunci când este vorba despre ereziile deja osândite de întreaga plinătate a Bisericii, aici nu poate exista nicio discuție. Conform Canonului 15 (partea a doua) al Sinodului I-II, este datoria directă a episcopului, a slujitorului bisericesc și chiar a credinciosului laic să demaște un astfel de eretic și, dacă acesta nu se pocăiește de erezia sa, să obțină hotărârea autorităților bisericești de a-l alunga din sânul Bisericii.
Din păcate, în zilele noastre există o practică tristă, care nu are nimic comun cu Ortodoxia, când oricine poate declara orice ca erezie și, pe acest temei, să critice pe cei care nu îi convin, prezentându-se pe sine drept „adevărat mărturisitor”. În acest fel, dușmanii Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (ROCOR) folosesc împotriva noastră așa-numita erezie a „kiprianismului”, inventată de ei, care, în realitate, nici măcar nu există. Astfel, astăzi, oamenii părtinitori și depărtați de Ortodoxie pot fi ușor recunoscuți după atitudinea lor nesănătoasă față de ceea ce se numește „kiprianism”.
Este recomandat fiecăruia care se simte cu adevărat tulburat sau preocupat de „kiprianism” să studieze această problemă cu atenție.
† Mitropolit Agatanghel
10 septembrie 2025
[1] Subordonarea Bisericii față de stat și justificarea compromisurilor cu puterea lumească, chiar împotriva lui Hristos.
[2] Curent care schimbă credința după ideile vremii, relativizând dogmele și adevărurile Evangheliei.
[3] Credința greșită că numele lui Dumnezeu este identic cu Dumnezeu Însuși.
[4] Considerarea conducătorului politic ca fiind o autoritate absolută, fără greșeală, și a-i acorda cinste și ascultare dumnezeiască, care se cuvin numai lui Dumnezeu.
[5] Ideologia unei lumi unificate politic, economic și religios, unde diferențele de credință și neam sunt șterse.
[6] Doctrină care pune omul în centrul tuturor lucrurilor și îl consideră măsura adevărului, fără Dumnezeu.
[7] Amestecarea mai multor religii și credințe, ca și cum toate ar fi la fel și ar duce la același Dumnezeu.
[8] Împărtășirea între confesiuni diferite (ortodocși, catolici, protestanți), fără unitate de credință.
[9] Identificarea Bisericii cu o singură națiune sau etnie, punând neamul mai presus de universalitatea Bisericii.
Rezistența Ortodoxă 