Nikos E. Sakalakis, Matematician
Cuviosul Daniil din Katunakia a fost un izvor tainic al Duhului Sfânt, care potolea setea inimilor creștinilor ortodocși. Încă de la început a înțeles că Patriarhia Ecumenică de Constantinopol evolua către un „centru de reînnoire ecumenistă”, iar pentru acest motiv, într-un mesaj scris despre „Viitorul Sinod Ecumenic”, a așezat profetic – ca datorie distinctă față de Ortodoxie – abaterile apostatice ale „sinodului” (2016 – Creta).
Către un anumit cleric cu rang înalt, aflat sub influența unei concepții ecumeniste despre iubire, a subliniat: „Această mentalitate pregătește terenul pentru erezie. Părinții au dat timp, osteneală și sânge pentru credința adevărată. Au îndurat exiluri, întemnițări, torturi și moarte. Nu putem fi indiferenți față de dogmă. Fiecăruia dintre noi i s-a încredințat datoria sfântă de a transmite Ortodoxia nealterată generațiilor viitoare. Vom da socoteală – fiecare după poziția lui – pentru cât de fidel a rămas Ortodoxiei. Căci fără credință suntem tăiați de la Biserică, prin care devenim părtași ai Harului Dumnezeiesc. Fără har nu poate veni iubirea, pentru că iubirea este darul Duhului Sfânt. Iubirea fără Hristos nu este adevărată, ci egoistă și mincinoasă.“
Exercitarea acestei vigilențe ecleziologico-dogmatice de către Cuviosul Daniil arată fără echivoc distanțarea lui (lipsa comuniunii duhovnicești) față de grupul ecumeniștilor patriarhali propovăduitori ai „iubirii”, care, în numele iubirii, îi aruncau pe credincioși în erezie.
Fără credința cea dreaptă – acest vehicul al vieții duhovnicești – nu putem fi înălțați „de-a dreapta” lui Hristos, căci felul lumesc al iubirii folosit de eretici duce omul în iad.
Fără îndoială, legea gravitației în lumea duhovnicească este înfricoșătoare; de aceea rugăciunea Bisericii subliniază:
a) „Domnul va înălța poporul Său“
b) „Va înălța puterea Unsului Său“
c) „Cei smeriți au fost înălțați“
d) „El îi va înălța pe cei blânzi întru mântuire“
și e) „Hristos pe pământ – înălțați-vă“.
Primul comentariu: Rămân uimit (de ani de zile) de portretizarea extrem de săracă a Sfinților Părinți din vechime, de tăcerea constantă și de neînțeles privind pomenirea zilelor lor – precum cele ale Sfântului Marcu al Efesului, Cuviosului Teodor Studitul, Cuviosului Maxim Mărturisitorul și ale altor titani ai Ortodoxiei – din partea [Mitropoliei Dimitriadei] și a clericilor ei. Slujbe de priveghere se săvârșesc pentru sfinți contemporani (nu ne împotrivim), însă, din păcate, poartă adesea accente „spirituale” ecumeniste.
Întrebare: Au, oare, acești mari Părinți o greutate duhovnicească mai mică decât sfinții moderni? Episcopii „contemporani” ecumeniști, din păcate, aprind făclii pentru alte forme religioase (o religie mondială).
Înțeleg de ce nu cinstesc acești mari Părinți dedicându-le biserici sau privegheri: pentru că ei sunt o LUMINĂ care ARDE erezia Ecumenismului. Sunt încredințat că acești mari Sfinți (dacă există undeva) au cea mai puțin luminoasă candelă înaintea icoanelor lor. Îndrăznesc să spun că până și propriul meu articol – candela mea – are o flacără foarte slabă.
Al doilea comentariu: Să ne amintim că ecumeniștii adoptă toate formele de modernism și inovație, atacând Biserica lui Hristos prin teoria așa-numitelor „ramuri”, despre care spun că diferă între ele doar în privința doctrinei și a modului de viață; de asemenea, nu disting Botezul și Euharistia ortodoxă de cele ale ereticilor, considerându-le pe toate suficiente pentru mântuire!
Astfel de lucruri învață „sub pretextul iubirii frățești sau al unei presupuse uniri a creștinilor separați”.
Panereziei Ecumenismului nu i se dă importanță și nu este sesizată de marea majoritate a ortodocșilor, deoarece este închipuit de înșelătoare și pentru că „revarsă” iubire și compromis cu lumea credinței.
Diavolul a lovit în inimile ortodocșilor, care nu au înțeles că ecumeniștii au eliminat o dogmă fundamentală (articolul 9 din Crez) a credinței noastre. Ce sens mai are acum să spui „Întru UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”?
În 1924, s-a pornit dezbinarea ortodocșilor odată cu introducerea „noului calendar”, ca poartă de intrare a ecumenismului, care, din păcate, a sfâșiat trupul ortodocșilor până astăzi!
În scrierile patristice mărturisitoare, prioritatea absolută – și conștiința lor comună – este păzirea dreptei credințe.
Astăzi, când paraziții eretici – fie de tip răsăritean, fie apusean – își promovează conținutul eretic ca „drum al Bisericii către viitor”, noi ne păstrăm memoria ecleziologică și rechemăm înlăuntrul conștiinței noastre conștiința de sine evanghelico-patristică, considerând că asemănarea dintre ereticii de odinioară și anumite figuri de acum nu este întâmplătoare!
Credința ortodoxă și mărturisirea ei sunt realități nedespărțite și definitoare una pentru cealaltă.
Alungarea Ecumenismului din Biserică nu se va produce de la sine, fără lupte și confruntări. Cuviosul Teodor Studitul subliniază:
„Așadar, când este vorba de credință, nu este îngăduit să spui: «Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Conducător? Nici atât. Soldat? Și unde? Țăran? Nici asta. Sărac, trăind de pe o zi pe alta. Nu mă privește». Vai! Piatra strigă și tu rămâi tăcut și nepăsător?” (P.G. 99, 1321 B)
Toți avem această responsabilitate și vom da socoteală înaintea lui Hristos pentru nepăsare și indiferență.
Fără îndoială, pășim în vremurile apocaliptice vestite de Scripturi, în care Satana își orchestrează cele mai viclene atacuri. Credința ortodoxă este pusă la încercare.
Aburii otrăvitori ai necredinței, materialismului, ecumenismului și „religiei mondiale” au contaminat și atmosfera duhovnicească a Greciei, în timp ce străjerii puși de Dumnezeu nu mai ridică noi metereze.
Despre dezordinea ecleziologică de astăzi sunt potrivite cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: „Mai înainte ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi.”(Cateheza XV – 9).
Sursa: https://orthodoxmiscellany.blogspot.com/2025/11/venerable-daniel-of-katounakia-as.html
Rezistența Ortodoxă 