Arhimandrit Antonie B. Gavalas
Problema schimbării Calendarului bisericesc nu este, în general, cunoscută. Chiar și dintre cei preocupați de viața religioasă, puțini știu motivele pentru care Biserica de Stat a Greciei a schimbat calendarul și a acceptat calendarul Papei Grigorie al XIII-lea, prezentat în mod înșelător ca și „Calendarul iulian îndreptat”.
Pe cei care au o idee vagă despre acest subiect, dacă îi întrebi de ce s-a făcut schimbarea, îți vor răspunde că „vechiul” calendar iulian este greșit, că pierde zile și că, dacă nu s-ar fi intervenit, în curând am fi ajuns să serbăm Crăciunul vara! (Se pare că astfel de persoane au fost influențate de felicitările de Crăciun cu zăpadă, uitând că frații noștri ortodocși din Australia prăznuiesc Nașterea Domnului în mijlocul verii australiene, fără ca asta să strice sărbătoarea.)
[Putem adăuga că diferența dintre calendarul iulian și cel gregorian va crește cu doar trei zile până în secolul XXIV și că, în realitate, ar trebui să treacă aproximativ 24.000 de ani ca Nașterea Domnului să cadă vara conform Vechiului Calendar.]
Câțiva, ceva mai „învățați”, când vine vorba de schimbarea calendarului, invocă idei neclare despre teorii astronomice. Dar nu insistați în întrebări: veți descoperi că acești „astronomi” nu știu nici măcar numele planetelor din sistemul solar!
Alții cred că schimbarea calendarului este doar o chestiune din trecut, o dispută veche, care nu mai interesează decât pe încăpățânații „vechi-calendariști” și că nu are legătură cu viața canonică a Bisericii.
Toți acești oameni sunt într-o mare înșelare. Problema calendarului nu a fost rezolvată. Nici măcar cei care au implementat schimbarea în 1924 – provocând confuzie uriașă – nu și-au atins scopul final al reformei.
Pentru a înțelege importanța subiectului, trebuie amintit că așa-numitul „vechi” (de fapt, bisericesc) calendar și Pascalia (formula pentru calculul datei Paștelui) au fost stabilite de Sinodul I Ecumenic din 325. La acest Sinod au participat Sfântul Constantin cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Atanasie și cei 318 Sfinți Părinți. Ei știau încă de atunci că există neajunsuri în calendarul iulian, dar au considerat că unitatea Bisericii și evitarea prăznuirii împreună cu ereticii sunt mai importante decât exactitatea astronomică.
Această unitate a fost ruptă, după 1300 de ani, de papa eretic Grigorie al XIII-lea, care a introdus calendarul gregorian și a încercat să-l impună și Ortodoxiei. Patriarhii ortodocși ai vremii au reacționat, convocând Sinoade Pan-Ortodoxe în 1583, 1587 și 1593. Acestea nu doar că au condamnat calendarul papal, ci au pus anatema asupra celor care îl acceptă. Aceste hotărâri nu au fost niciodată retrase și sunt valabile până astăzi.
Fiecare ortodox ar trebui să știe adevăratele motive ale schimbării calendarului în 1924. Ele nu au legătură nici cu dorința de „a nu serba Crăciunul vara”, nici cu calcule astronomice. Motivul real, care a adus o asemenea dezbinare între ortodocși, se găsește în istoria celei mai mari trădări a Ortodoxiei în secolul XX: ecumenismul.
Să vedem aceasta chiar din scrierile promotorilor schimbării: vestita Enciclică din 1920, emisă de Patriarhia Ecumenică „către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”. Această enciclică este remarcabilă pentru că, pentru prima dată, ereziile sunt numite „Biserici ale lui Hristos”. Și de către cine? De către ierarhii venerabilei Patriarhii Ecumenice!
Enciclica pune bazele unirii tuturor „bisericilor”, indiferent de credințele lor. Este actul fondator al ecumenismului. În ea sunt enumerate măsurile ce trebuie luate. Iar prima măsură? Iată:
„Adoptarea unui calendar unic pentru serbarea marilor sărbători de către toate bisericile în același timp.”
Ați citit cu atenție? Recitiți. Nu se spune nimic despre pierderea zilelor. Nimic despre Crăciun vara. Nimic despre erori astronomice. Întreaga problemă a schimbării calendarului este trădarea credinței ortodoxe prin ecumenism. Toate justificările invocate sunt pentru cei simpli, pentru cei pe care promotorii ecumenismului îi consideră incapabili să înțeleagă adevăratele lor planuri.
Schimbarea calendarului a fost amânată până la „momentul potrivit”: anul 1924, în mijlocul tragediei din Asia Mică, al schimbului de populații și al dictaturii Plastiras–Gonatas. Acești „păstori-lupi”, slujitori ai ecumenismului, au dat viață proverbului: „Lupul se bucură de tulburare.”
Dar planul lor a rămas neîmplinit. Enciclica cerea ca toate marile sărbători să fie prăznuite de toți creștinii în același timp. Ei au reușit doar impunerea calendarului papal pentru sărbătorile fixe. Au dorit să impună și Pascalia papală, dar nu au reușit – decât în România, pentru doi ani, marcați de sânge, în urma protestelor ortodocșilor. Finlanda a adoptat-o „din motive pastorale”. Ceilalți moderniști sunt obligați să folosească vechiul calendar pentru Triod și Penticostar: adică trăiesc după două calendare!
De aceea problema calendarului nu este rezolvată. Rămâne „spinul” neîmplinirii Enciclicei din 1920: impunerea unei noi Pascalíi.
De ani de zile, ei discută cum să împlinească acest obiectiv. Știu ce s-a întâmplat după schimbarea calendarului și nu vor să provoace apariția unei noi categorii: „vechi-pascaliști”. Nu din grijă față de credincioși, ci ca să nu pară incompetenți în fața stăpânilor lor masonici.
Astfel, periodic apar propuneri:
– fie adoptarea calculului „corectat” occidental,
– fie stabilirea unei duminici fixe, în aprilie sau mai, „acceptabilă și pentru heterodocși”.
Această din urmă idee, avantajoasă lumii secularizate, rămâne o încălcare a Tradiției și a hotărârii Sinodului I Ecumenic.
Întrebare către noii-calendariști „conservatori”
Fraților nou-calendariști, care încercați să rămâneți evlavioși:
Ce veți face în fața acestei noi trădări?
Despre autor
Părintele Antonie Gavalas (+2016) a fost preot al Bisericii Acoperământului Maicii Domnului, o parohie vechi-calendaristă din Astoria, New York. A absolvit Seminarul Sfânta Cruce din Brookline și a fost hirotonit de Biserica Rusă din diaspora în 1971. În 2012 a fost ales Mitropolit al New Yorkului de Sinodul „Mateiților”. Articolul acesta a apărut în greacă în iunie 1996 în ziarul Homogeneia, iar traducerea engleză în Orthodox Tradition.
Sursa: https://orthodoxmiscellany.blogspot.com/2025/09/the-calendar-question-and-proposed.html
Rezistența Ortodoxă 
Lasă un comentariu