de Ieromonahul Theodoret (+2007) Aghioritul
Adunări ortodoxe în absența Ortodoxiei
În zilele noastre, congresele teologice și conferințele — locale sau panortodoxe — au devenit un fenomen obișnuit. La fel de obișnuite sunt și cuvântările festive rostite în Duminica Ortodoxiei, în biserici sau în săli.
Însă, din toate acestea, lipsește duhul autentic al Ortodoxiei. Domină vorba goală, pentru că lipsește fapta care să o adeverească.
În prezentul articol ne vom ocupa de trei astfel de întâlniri care au avut loc la Atena.
A. Prima dintre acestea a fost Al VIII-lea Congres de Teologie al Întregii Elade (3–5 septembrie 1999), având ca temă:
„Biserica în fața marilor probleme sociale.”
Au fost analizate diverse probleme sociale, dar a lipsit tocmai tema care ar fi trebuit să-i preocupe cel mai mult pe credincioși: prezența ereziei în zilele noastre.
Nimeni dintre participanți nu a făcut vreo referire la problemele create de Patriarhia Constantinopolului, prin rugăciunile și slujbele comune cu ereticii Apusului, prin recunoașterea monofiziților drept „ortodocși” (în 1990) și prin recunoașterea papismului ca „Biserică egală în cinste” cu Biserica Ortodoxă (în 1993), adică având harul dumnezeiesc și, prin urmare, oferind mântuire adepților săi!
Acest congres ar fi fost o ocazie strălucită pentru toți participanții să mărturisească, într-un cadru comun, unicitatea Ortodoxiei, condamnând în același timp acțiunile ecumeniste ale propriei lor Biserici.
S-ar putea spune: „Dar este posibil ca cei care tac tot anul și sunt indiferenți la trădarea actuală, să devină mărturisitori în timpul congresului?” În mod normal, nu. Dar există și cazuri când cineva, deși se teme să spună adevărul singur, o face atunci când mulți alții semnează împreună cu el.
Din nefericire, nici acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece spiritul mărturisitor lipsea din Comitetul Organizatoric al congresului. Mii de teologi la un loc și nicio singură reacție împotriva panereziei vremurilor noastre!
Ce ar fi spus acești participanți, dacă, în timpul unei molime cumplite, s-ar fi convocat un Congres Național al Medicilor cu tema „beneficiile gimnasticii de dimineață”? Cam același lucru au făcut și ei, în ciuda laudelor lor verbale aduse Ortodoxiei.
Puterea și cinstea Ortodoxiei nu stau în vorbe, ci în puterea faptelor și a mărturisirii împotriva ereziei, acestui dușman de moarte al credinței.
Au pierdut ocazia de a se exprima colectiv și de a atrage atenția poporului, care este mișcat mai ales de cuvântul însoțit de faptă.
Ce folos poate avea credinciosul din triumfalismul oratorilor despre teologia patristică, dacă îi vede pe cei care o slujesc adormiți în fața ereziei? Cum să creadă că reprezintă o „epopee duhovnicească”, când îi vede aplaudând pe ecumeniștii contemporani care batjocoresc glasul Părinților și acționează împotriva lui?
Dacă studentul teologiei patristice nu s-a împărtășit din puterea mântuitoare a acesteia, ci, dimpotrivă, o trădează prin faptele sale, cum va putea poporul să o respecte?
Când tăcerea față de adevăr „ascunde pe Hristos în mormânt”, de ce n-ar fi fost același lucru și în cazul acestui congres?
B. Din păcate, aceeași greșeală au comis-o organizatorii congresului de mai sus și atunci când, în Duminica Ortodoxiei din anul 2000, l-au invitat să țină cuvântul festiv pe Preasfințitul Episcop al Prevezei, Meletie Kalamaras — cel care a scandalizat de multe ori plinătatea ortodoxă prin cuvinte și fapte.
L-a scandalizat:
a) în 1990, când, ca reprezentant al Bisericii Greciei, a semnat Declarația comună cu monofiziții, conform căreia „timp de 1500 de ani am avut aceeași credință hristologică autentică și continuitate apostolică neîntreruptă”!
Pentru a-și susține această poziție antiortodoxă, a ironizat și a atacat dur pe cei care au îndrăznit să scrie împotriva acestei declarații greșite.
b) A scandalizat prin apărarea repetată a „Scrisorii Sfinte”, un text plin de erori dogmatice.
c) A scandalizat când le-a impus preoților din eparhia sa să citească rugăciunile Vecerniei Pogorârii Duhului Sfânt și ale Bobotezei în limba populară(modernă).
d) În fine, a scandalizat prin cartea sa despre Antihrist, în care susține poziții antitradiționale și contrare Sfinților Părinți.
A predicat apoi că „amenințarea la adresa Ortodoxiei este păcatul clerului — al meu, al arhiereilor, al preoților. Noi nu călăuzim poporul cum trebuie.” Dar aceste cuvinte nu folosesc, pentru că trebuie să fie însoțite de fapte.
Este nevoie de pocăință practică și schimbare reală de direcție. Din păcate, se întâmplă tocmai contrariul!
Cum să conducă drept poporul când recunosc preoția papistașilor, dar o refuză pe cea a vechilor-calendariști?
Degradarea a mers departe, pentru că de aproape un secol Biserica Greciei și teologii ei aplaudă vânzarea Ortodoxiei pe care Fanarul o săvârșește cu sânge rece.
C. A treia adunare a fost Congresul Interortodox „Ortodoxia în fața celui de-al treilea mileniu”, care a avut loc între 4 și 8 mai 2000, convocat și organizat de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei.
Asemenea Congresului de Teologie al întregii Elade, și acesta a analizat diversele provocări ale epocii asupra Ortodoxiei, dar tema ereziei ecumenismului, care frământă Biserica încă din 1920, a fost păstrată cu grijă în lada frigorifică.
Dimpotrivă, s-au auzit necontenit laude la adresa patriarhilor de Constantinopol din ultimele decenii, ca și cum ar fi adus vreun bine Ortodoxiei!
Cincizeci de ani, Athenagoras, Dimitrie și Bartolomeu vând comoara Ortodoxiei, iar nimeni nu îndrăznește să-i oprească… Și totuși vorbim despre „mărturisitori și martiri”!
Cireașa de pe tort au fost cuvintele Episcopului Elveției, Damaskinos, care, fără nici cea mai mică rușine, a propus ca Biserica să renunțe la
„această fariseică etalare a titlurilor ortodoxe”
imitându-l cu succes pe colegul său Mitropolitul Ioan de Pergam, care încă din 1988, în Duminica Ortodoxiei la Fanar, vorbise despre o „Ortodoxie narcisistă”!
Întrebăm: cum ar putea acești clerici să nu semneze unirea cu „frații papistași”, de vreme ce deja i-au recunoscut drept Biserică canonică?
Următorul pas va fi consfințirea acestor erezii prin Sinodul Panortodox care se pregătește.
Iar pentru a reveni la congresul amintit: de fiecare dată când vreun vorbitor îndrăznea, fie și în treacăt, să atingă problema primatului Fanarului asupra diasporei, imediat președintele și alți participanți greci îl asaltau cu întrebări, cerându-i explicații. Desăvârșiți supuși ai domnului Bartolomeu, hulitorul Sfinților Părinți!
Când unul dintre participanți a pus la îndoială caracterul canonic al Bisericii Romei, profesorul Vlasios Feidas s-a grăbit să afirme:
„Biserica Ortodoxă nu a considerat-o niciodată erezie.”
(referindu-se la papism, n.n.)
Toți ceilalți participanți au aprobat această opinie, atât de blasfemiatoare și lipsită de temei istoric, fără cea mai mică reacție de protest…
Biata Ortodoxie, câte umilințe mai ai de îndurat din partea teologilor tăi înveșmântați în slavă deșartă!
Căci, dacă domnul Feidas ar fi studiat măcar Pidalionul, și-ar fi amintit judecata marelui său alcătuitor și sfânt, Nicodim Aghioritul, care, rezumând credința Părinților și a Sinoadelor de dinainte, afirma limpede:
„Latinii sunt eretici de demult… sunt nebotezați.”
De altfel, Congresul Panortodox din 1948, de la Moscova, a proclamat că:
„Din trupul mistic al lui Hristos, papismul a transformat Biserica lui Dumnezeu cel viu într-o organizație politică lumească.”
(Karmiris, Syntagma ton theion kai ieron kanonon, vol. II, p. 949)
Și în alt loc al aceleiași decizii:
„Hotărârea noastră de a condamna papismul nu este întâmplătoare, ci izvorăște din principiile fundamentale ale vechii Biserici sobornicești ortodoxe, repetând pur și simplu Mărturisirea Patriarhilor Răsăritului din 1723 și 1894… De aceea, nu noi, ci evlavioasele buze ale Părinților Sinoadelor Ecumenice condamnă acum papismul pentru toate dogmele sale noi și străine.”
(cf. studiului pr. Emm. Kalyvas, Condamnarea papismului, Atena 1999, p. 88).
Din nefericire, acest congres s-a arătat mai interesat de… ecologie decât de Ortodoxia sângerândă — încă o dovadă a interesului participanților pentru cele pământești și pieritoare, nu pentru cele cerești și veșnice, pe care numai adevărata Ortodoxie le asigură.
Rezistența Ortodoxă 
Lasă un comentariu