Calea pastorală a Sfântului Mitropolit de Florina

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la adormirea „Sfântului Conducător” – așa cum îl numeau evlavioșii săi ucenici –, Mitropolitul de Florina, Hrisostom Kavouridis (+1955). Un Sfânt care încă nu a fost pe deplin recunoscut…

Drumul său pastoral a început atunci când, cu un curaj nemaipomenit, ca un nou Stâlp al Bisericii, a hotărât să își asume povara păstoririi grecilor ortodocși care nu au acceptat inovația calendaristică din 1924, cunoscuți ca „Păstrători ai Vechiului Calendar”. Aceștia începuseră să alunece în excese și riscau să se transforme într-o schismă condamnabilă – fapt care, din păcate, nu a fost evitat pentru o parte dintre ei (matheiții și alții).

Pe acest drum, Mitropolitul a fost luptat cu înverșunare nu doar de inovatori (care l-au exilat de două ori), ci și de auto-intitulații „Adevărați Ortodocși” (G.O.C.), care l-au defăimat drept „trădător”, „uniat” și „eretic”, pentru că nu voia să răpească judecata unui Sinod Ecumenic (Pan-Ortodox) și să proclame ca fiind „în afara Bisericii” pe inovatori și – cu atât mai mult – pe credincioșii lor, care îi urmau cu bună credință.

Și astăzi, calea arătată de Sfântul Mitropolit Hrisostom al Florinei rămâne una solitară, deoarece foarte puțini dintre urmașii săi i-au împărtășit pozițiile; cei mai mulți s-au alăturat calomniatorilor săi.

Când, acum câteva decenii, răposatul Mitropolit de Oropos și Filli, Kiprian, a alcătuit (cu prețioasa contribuție a lui Aristotel Delimbasis, considerat de părintele nostru Hrisostom Spiru din Spetses drept unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX) faimosul document dogmatic „Poziții Eclesiologice” (1984) – care reprezintă învățătura transmisă de Sfântul Mitropolit Hrisostom –, niciunul dintre potrivnicii săi nu a reușit vreodată să combată acest text. Ei au recurs doar la armele lor obișnuite: denaturarea, defăimarea și „caterisirea” (pusă în scenă de bine-cunoscuta pereche de anchetatori/judecători/caterisitori, Kalliopios–Kallinikos).

Astăzi, se observă fenomenul tragicomic al unor oameni care îl cinstesc pe Mitropolitul Hrisostom al Florinei ca pe un Sfânt, dar vorbesc despre „erezia kiprianismului”. Și totuși, așa cum au remarcat pe bună dreptate unii matheiți sârbi: „Kiprian Koutsoumbas, care (pe bună dreptate) susține că este singurul continuator autentic al lui Hrisostom al Florinei, nu a făcut altceva decât să adopte și să dezvolte învățătura formulată și predicată mai întâi de Mitropolitul Hrisostom” (https://gnisios.narod.ru/florina.html). Acești matheiți însă îi denaturează învățătura, afirmând în mod fals că ar fi propovăduit că „Biserica neocalendaristă este Biserica-Mamă” – învățătură pe care nu o acceptau nici Sfântul Hrisostom al Florinei, nici Mitropolitul Kiprian. Amândoi considerau ca Biserică-Mamă Biserica Autocefală a Greciei, în înțelesul și instituția ei, și nu ierarhia conducătoare inovatoare.

Astfel, orice Arhiereu de astăzi care dorește să fie considerat adevărat urmaș al Sfântului Mitropolit Hrisostom al Florinei trebuie să fie însuflețit de aceeași viziune: concentrarea pe scopul principal al Sfintei Lupte – și anume convocarea unui Sinod Ecumenic sau Pan-Ortodox (singura autoritate competentă să rezolve în mod legal și definitiv problemele bisericești) sau, cum s-a exprimat și altfel, „trezirea conștiinței sinodale a Bisericii, pentru a înfrunta inovația ecumenismului și pentru a reuni Biserica dezbinată în Ortodoxia Credinței” (https://www.imoph.org/Theology_el/3a3007Themata.pdf).

Celor care își clatină ironic capul în fața unei asemenea constatări (cu întrebarea bine-cunoscută: „și cine va convoca un astfel de Sinod?”), să le amintim că Sfântul Maxim Mărturisitorul a adormit în anul 662, nefiind în comuniune cu niciun episcop de la acea vreme, în timp ce toate Bisericile Locale căzuseră în erezie, și abia în 680 a fost convocat Sinodul al VI-lea Ecumenic, care l-a îndreptățit, condamnând erezia și pe susținătorii ei. Și cine a convocat acest Sinod? Chiar urmașii acelorași eretici care îl condamnaseră pe Sfântul Maxim… Așadar, „cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”!

În concluzie, se constată că adevărata cinstire a Sfântului Mitropolit Hrisostom al Florinei nu constă în fastul anual al sărbătorilor arhierești, ci în acțiunile care trebuie să se desfășoare pe temelia propriei lui neliniști, dorințe și așteptări. Cu alte cuvinte, doar acei membri ai Bisericii – și mai ales cei de seamă (Arhierei, Arhimandriți ș.a.) – care luptă pentru convocarea unui Sinod Pan-Ortodox îl cinstesc cu adevărat și în mod real pe Sfânt (chiar dacă sunt nou-calendariști), mai mult decât aceia care, deși îl „cinstesc” formal, în fapt stau de partea dușmanilor lui.