Pentru că în rândul credincioșilor s-a instituit o disponibilitate prea ușoară și parcă o râvnă oarbă de a da Anatema pe oricine, fără prea multă judecată în prealabil, dorim să vă aducem la cunoștință un text remarcabil al Sfântului Ioan Gură de Aur, extras din cartea „Omilii la săracul Lazăr. Despre Soartă și Providență. Despre Rugăciune. Despre Viețuirea după Dumnezeu”, apărută sub egida Editurii Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române:
Cuvine-se să ne învățăm a nu aduce sub blestem nici pe cei vii, nici pe cei morți.[1]
1. V-am vorbit nu de mult despre faptul de a nu-L putea cunoaște pe Dumnezeu, și v-am vorbit pe cât se poate arătându-vă cu texte din Scriptură și cu argumente raţionale că înţelegerea firii dumnezeiești este cu totul de nepătruns chiar și puterilor celor nevăzute, acelor puteri care duc o viaţă netrupească și fericită. Cu toate acestea noi, care ducem o viaţă uşuratică și stricată, noi, care ne lăsăm robiți de tot felul de păcate, căutăm să cunoaștem ceea ce este cu totul necunoscut chiar făpturilor nevăzute. Având ca temei al unei astfel de purtări buna părere ce o avem despre puterea noastră de judecată și dorinţa de a afla slavă deșartă de la cei ce se-ncred în noi, nu ne mai gândim că firea noastră e mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieștii Scripturi și Părinților, ci târâţi, ca de un şuvoi de apă, de buna părere ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atât de mare.
Dar, iată, să vă vorbesc acum și cele ce se cuvin despre anatemă; să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să pun frâu prin aceasta gurilor celor neînfrânate și să dau pe faţă boala celor care se folosesc, la întâmplare, de acest cuvânt.
Viața noastră a ajuns într-atât de păcătoasă, încât, deși suntem căzuţi atât de jos, nu ne mai dăm seama că suntem în cele mai mari păcate. S-au împlinit cu noi cuvintele proorocești: „De la picioare până la cap, nimic… nu e neatins; răni, vânătãi, bube deschise; nici oblojeli, nici fașe, nici untdelenm, nimic care să le vindece.„[2]
De unde să-mi încep vorba despre acest păcat? De la poruncile rânduite de Stăpanul nostru sau de la neștiința și nepăsarea voastră? N-am să fiu oare luat în râs de unii grăind astfel?, n-am să par că mi-am ieşit din minţi?, n-am să fiu oare acoperit de ocară findcă am de gând să vorbesc de aceste lucruri pline de mâhnire și vrednice de lacrimi? Dar ce-aș putea face? Sufăr, mi se sfâșie sufletul, mi se rupe inima de durere când văd atâta nepăsare, cum întrecem în nelegiuire pe iudei și în necredinţă pe păgâni: Când ies in lume, văd oameni care n-au mintea luminată de dumnezeiasca Scriptură și care nu cunosc câtuși de puţin Scriptura – pe cele mai multe le trec sub tăcere, fiindu-mi rușine să le spun -, oameni nesābuiţi și flecari, „neînțelegând nici cele ce grăiesc, nici cele pentru care dau adeverire„[3], ca unii care îndrăznesc să ne dea o învăţătură despre credinţă și să aducă sub blestem ceea ce nu știu, încât cei străini de credinţa noastră ne iau în râs că nu suntem în stare să îngrijim de o bună vieţuire și nici n-am fost învățaţi să facem fapte bune.
2. Vai ce nenorocirel “Că mulţi drepţi și prooroci au dorit să vadã cele ce vedem noi, și n-au văzut, și să audă cele ce auzim, și n-au auzit„[4]. Și noi ne batem joc de ele! Luaţi aminte „rogu-vă, la cele auzite, ca nu cumva să cădem”[5]. Dacă porunca grăitā prin îngeri S-a adeverit și orice călcare de poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplãtire, cum vom scăpa de pedeapsă noi, dacă vom fi nepăsători la o astfel de mântuire?
Spune-mi care-i lucrarea harului evanghelic? Pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu în trup? A venit oare ca să ne fim potrivnici unii altora? Învățătura lui Hristos, întru totul mai desăvârşită decât Legea (veche), cere de la noi mai multă dragoste de oameni. În Legea veche se spune: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți„[6]; în Legea nouă, însă, se spune să-ți pui sufletul pentru aproapele tău[7]. Ia aminte la Hristos grăind: „Un om oarecare cobora din lerusalim în Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-I pe el și rănindu-l, s-au dus, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-I, a trecut pe alături. Asemenea și un levit, ajungând la acel loc şi văzându-l, a trecut pe alături. Iar un samarinean mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; și, punându-I pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi și a purtat grijă de el. lar a doua zi, ieşind și scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Poartă grijă de el și, orice vei mai cheltui, când mă voi întoarce, îți voi da ţie. Deci care dintre aceștia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? lar el a zis: Cel ce a făcut milă cu el, lar lisus i-a zis lui: Mergi de fă și tu asemenea! [8]. lată, cât e de mirare! N-a numit „aproapele” nici pe preot, nici pe levit, ci pe cel dispreţuit de iudei potrivit învățăturii lor, adică pe samarinean, pe cel străin, pe cel mult hulit. Numai pe el l-a numit „aproapele”, pentru că la el s-a găsit milă.
Cuvintele acestea sunt ale Fiului lui Dumnezeu; iar pe acestea le-a împlinit cu fapte când a venit pe pământ, căci n-a murit numai pentru prieteni și pentru ai Lui, ci și pentru dușmani, pentru tirani, pentru înșelători, pentru cei ce L-au urât, pentru cei ce L-au răstignit, pe care-i știa mai înainte de întemeierea lumii că așa vor fi; i-a știut mai dinainte, și totuși i-a zidit într-Însul, fiind biruită preștiința de bunătate. Pentru aceștia Și-a vărsat Sângele Lui, pentru aceștia a primit junghiere. Că spune Domnul: „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu„[9]. Și Pavel spune aceasta în epistola sa: „Căci vrăjmaşi find, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său„[10]. Și iarăși, în epistola către Evrei, spune că a gustat moartea pentru toți oamenii.[11] Aşadar, dacă Hristos a săvârşit aceste fapte, iar Biserica împlinește pildele acestor fapte făcând în fiecare zi rugăciuni pentru toți oamenii, cum îndrăznești tu Să dai anatemei?
Te întreb: Ce vrea să însemne cuvântul acesta pe care-l spui: „Să fie anatema!”? Știi oare ce spui? Îți dai seama ce grăiești? Cunoști puterea acestui cuvânt? Vei găsi, într-adevăr, în Scriptura cea de Dumnezeu insuflată rostindu-se „anatema” peste Ierihon: „Și toată cetatea aceasta Îi va fi anatema (va fi pusă deoparte) Domnului Dumnezeului tău„[12]. Și până în ziua de azi este printre noi acest obicei, să se spună: „Cutare a făcut aceasta, a făcut anatemă (ofrandă) în acest loc„. Oare aceasta să fie anatema pe care tu o rostești? Nu! Căci prin această anatema se înțelege o faptă bună, un dar făcut lui Dumnezeu. Tu, însă, ce vrei să spui când rostești: ‘anatemal!? lată ce vrei să spui!: „Să fie dat diavolului, să nu mai aibă parte de mântuire, să ajungă străin de Hristos!”
Cine ești tu de ţi-ai luat această stăpânire și această mare putere? La ziua judecăţii Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecată și va pune oile de-a dreapta Sa, şi caprele, de-a stânga[13]. Pentru ce ți-ai luat o râvnă atât de mare, cu care a fost învrednicită numai ceata Apostolilor şi cei care au fost, cu adevărat, după toată rânduiala, urmaşii lor, plini de har și de putere? Aceștia, păzind cu toată luarea-aminte porunca lui Hristos, ca și cum și-ar fi scos ochiul cel drept[14], așa alungau pe eretici din Biserică.
Aceasta arată marea lor milă și durere; căci se taie un mădular de seamă. Pentru aceea l-a și numit Hristos „ochiul cel drept”, pentru a arăta mila celor care-l alungau pe cel potrivnic dreptei-credințe. De aceea Apostolii şi urmaşii lor au fost, şi în această privinţă ca și în toate faptele lor cu multă luare-aminte: condamnau și alungau ereziile, dar nu aduceau pe nici unul dintre eretici sub blestem.Se pare că Apostolul Pavel a fost silit numai în două împrejurări să rostească anatema; dar n-a dat anatemei pe cineva anume: o dată în Epistola către Corinteni, spunând: „Dacă cineva nu-L iubește pe Domnul nostru lisus Hristos, să fie anatema!”[15] și altă dată în Epistola către Galateni: „Dacă cineva vă propovăduiește altceva decât ceea ce aţi primit, să fie anatema!”[16]
Cu ce te-mpotrivești? Ceea ce nimeni din cei ce au primit această putere n-a făcut și nici n-a îndrăznit să facă, aceea îndrăznești să faci tu, lucrând împotriva tainei iconomiei întrupării și a pătimiiri mântuitoare a Domnului și luând-o înaintea judecății Împăratului?
Vreţi să aflaţi ce a grăit un sfânt, unul de mai înainte de noi, un urmaș al Apostolilor, care a fost învrednicit și de mucenicie?[17]
Acest sfânt, ca să arate cât de greu este cuvântul: „Să fie anatema!”, s-a folosit pentru aceasta de o pildă. „După cum un om de rând care se îmbracă în purpură împărătească – spune el – este ucis ca uzurpator, și el, și cei ce l-au ajutat, tot astfel și cei ce, slujindu-se de poruncile Domnului aduc sub blestemul Bisericii pe un om, aduc asupra lor cea mai mare pierzanie, pentru că răpesc dreptul de judecător al Fiului”. Socotiți oare că este o faptă fără însemnătate a osândi pe cineva cu o astfel de sentință, înainte de vremea judecăţii și înainte de Judecător? Cuvântul acesta, „anatema”, prin înțelesul pe care-l are ne separă cu totul de Hristos.
Dar oamenii care sunt într-atât de păcătoși ce-şi spun? „Acela este un eretic, spun ei, în el îşi are sălaş diavolul, grăiește nedreptate împotriva lui Dumnezeu, iar prin cuvintele lui ademenitoare și prin înşelăciunea lui deşartă a dus pe mulţi în prăpastia pierzaniei. Pentru aceasta a fost izgonit de Sfinții Părinţi dascălul lui, care a tăiat din trupul Bisericii”, înţelegând Prin aceasta fie pe Paulin[18], fie pe Apolinarie[19].
Apostolul spune: „Să dea învățătură, certând cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da lor Dumnezeu pocăinţă spre cunoașterea adevărului, și ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinși pentru a-i face voia”.[20]Întinde mreaja dragostei, nu ca să cadă cel neputincios, ci, dimpotrivă, ca să se vindece! Arată că din toată inima ta vrei să faci ca binele (pe care l-ai primit tu) să fie binele tuturora! Aruncă undiţa cea plăcută a dragostei, și astfel, cercetând cu ea cele ascunse, scoate din prăpastia pierzării pe cel pe care îl îneacă gândurile sale. Păruta lui învățătură bună vine sau din prejudecată, sau din neștiință. Arată-i că învățătura lui e străină de învățătura încredinţată de Hristos Sfinţilor Apostoli. lar dacă omul care s-a abătut din calea cea dreaptă va voi să primească sfatul tău, el, după cuvântul proorocului, cu viaţă va viețui[21], iar tu îţi vei izbăvi sufletul tău.
Dar dacă nu vrea, ci stăruie în îndărătnicia lui, tu, ca să nu te acoperi de vină, mărturisește-ți numai credinţa ta, cu îndelungă răbdare și bunătate, ca să nu-ţi ceară Judecătorul din mâna ta sufletul lui. Nu fi cu ură, nu-i întoarce spatele, nu-l prigoni! Dimpotrivă, arată-i dragoste curată și adevărată. Câștigă-i dragostea! De n-ai avea alt folos, acesta este marele folos acesta-i marele câștig, că vă iubiţi unul pe altul, că aţi învățat să fiți ucenici ai lui Hristos Căci spune Hristos: „Întru aceasta vor cunoaște toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veți avea dragoste unii față de alţii”[22]. Apostolul a arătat că dacă nu e dragoste, nimic nu folosește: nici cunoașterea tainelor dumnezeiești, nici credinţa, ori darul proorociei ori sărăcia de bună voie, nici mucenicia pentru Hristos. Că spune Apostolul: „De-aș avea toate tainele și toată ştiinţa şi credinţă încât să mut și munţii, dar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Și de-aș grăi în limbi îngerești și de-aş împărţi toată avuţia mea și de-aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Dragostea îndelung rabdă, nu se semeţește, nu caută ale sale, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”.[23]
4. Nimeni dintre voi, mult iubiților, n-a avut atâta dragoste pentru Hristos câtă a avut sfântul suflet al lui Pavel! Nimeni dintre oameni, afară numai de el, n-a fost cu îndrăznire a rosti asemenea cuvinte; îi ardea sufletul spunând: „Împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos, în trupul meu”[24]; și: „Că aș fi dorit eu însumi a fi anatema de la Hristos pentru frații mei”[25] și, iarăși: „Cine este slab și eu să nu fiu slab?”[26]. A avut atâta dragoste pentru Hristos! Cu toate acestea, n-a ocărât pe nimeni, n-a silit pe nimeni, n-a dat anatemei pe nimeni. De-ar fi făcut aceasta, n-ar fi adus lui Dumnezeu atât de multe neamuri și atâtea cetăţi întregi! Dimpotrivă, făcea acestea vorbind frumos, rugând, îndemnând, deși era umilit, lovit, pălmuit și luat în râs de toţi.
Astfel, când s-a dus la atenieni și i-a aflat pe toţi închinători la idoli, nu i-a ocărât spunându-le: „Sunteţi nişte atei și cu totul necredincioși!”. Nu le-a spus: „Pe toate lucrurile voastre le socotiți dumnezei, și numai de singurul Dumnezeu vă lepădați, de Stăpânul și Ziditorul întregii lumi!”. Dar ce le-a spus?
– Iată! „Trecând și privind locurile voastre de închinare, am aflat și un altar pe care era scris: ‘Dumnezeului necunoscut’. Ei bine, Cel pe care voi necunoscându-L Îl cinstiți, pe Acela vi-L vestesc eu Vouă!”[27]Ce lucru minunat!; Ce inimă de părinte! A spus cã elinii erau evlavioşi[28]cu toate că se închinau la idoli, cu toate Cã erau necredincioși!
– Pentru ce?
– Pentru că îndeplineau toate îndatoririle religiei lor ca nişte oameni evlavioși, socotind că cinstesc pe Dumnezeu; fiind încredintaţi de aceasta.
Rogu-vă, dar, pe voi toți, să fiţi următori lui Pavel, și eu împreună cu voi. Dacă Domnul, Care cunoaște mai dinainte gândul și voința fiecăruia, Care știe mai dinainte rostul fiecăruia dintre noi, a făcut aceasta, spre a revărsa asupra noastră darurile și dărnicia Sa – căci Dumnezeu nu ne-a zidit spre rele – învrednicindu-ne astfel de bunătăţile cele de obște, pentru că vrea ca toți să fim următori ai Lui, pentru ce tu lucrezi împotrivă, tu, care te duci la Biserică spre a săvârși jertfa Fiului lui Dumnezeu? Nu știți, oare, că Hristos n-a zdrobit trestia frântă și n-a stins feștila ce fumega?[29]
– Dar ce înțeles au aceste cuvinte?
– la aminte! Hristos n-a alungat pe luda și pe cei ce au căzut la fel cu el, până ce fiecare dintre ei nu s-a răzleţit singur și nu s-a dat cu totul rătăcirii.
Nu facem noi oare rugăciuni pentru neştiinţa poporului? Nu ni S-a poruncit oare să ne rugăm pentru duşmani, pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne prigonesc?
lată, eu îmi împlinesc slujba mea! Iată, rogu-vă, hirotonia nu dă putere de stăpân, nu înalţă, nu duce la tiranie. Toţi am luat același Duh, toţi am fost chemați la înfiere
Întru El; iar pe cei pe care Tatăl i-a încercat, pe aceia i-a învrednicit să slujească, după stăpânirea rânduită lor, fraţilor lor. Împlinindu-mi dar slujba, cu stăruință vă rog să vă depărtaţi de un păcat așa de mare. Cel pe care vrei să-l aduci sub blestem este sau viu și în viața aceasta muritoare, sau mort. Dacă este încă în viaţa de aici, păcătuiești de vrei să ţii departe de Hristos pe un om care se poate
întoarce, care se poate schimba din rău în bine; iar dacă e mort, păcătuiești cu mult mai mult.
– Pentru ce? Pentru că „Pentru Domnul său stă sau cade”[30], pentru că nu mai este sub stăpânire omenească. Și e primejdios să judeci asupra a ceea ce este ascuns și păstrat Judecătorului veacurilor, singurul care știe și măsura cunoștinţei, și mărimea credinţei.
Spune-mi, rogu-te, de unde vom ști cu ce cuvinte se va învinovăţi sau se va apăra acela în ziua când Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor? Cu adevărat, „cât sunt de necercetate căile Lui și cât de nepătrunse judecăţile Lui.”[31] „Că cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?[32]. Poate că nimeni dintre noi, prea iubiţilor, nu se mai gândește că am fost învredniciţi primind înnoire a vieţii prin harul Sfântului Botez! Poate că nimeni nu vrea să mai știe că are să fie o judecată viitoare! Dar, pentru ce aduc vorba eu de judecata viitoare? Nu vrem să mai ştim nici că vom muri și că vom ieși din trup, și aceasta numai din pricina nebuniei ce ne face robi ai lumii acesteia!
Stați departe, rogu-vă, de un păcat atât de mare! lată, spun și mărturisesc înaintea lui Dumnezeu și înaintea aleșilor Lui îngeri, că păcatul acesta are să ne fie în ziua judecății pricină de mare chin și de foc nestins. Dacă în pilda celor zece fecioare, au fost izgonite din cămara cea de nuntă, din pricina împietririi inimii lor, fecioarele care duseseră o viață stralucită și plină de credință, fiindcă Stăpânul a toate văzuse faptele lor, cum vom putea fi învredniciți de mântuire noi, care trăim fără nicio grijă și ne purtăm fără milă cu aproapele nostru? De aceea, rogu-vă să nu ascultați cu nepăsare astfel de cuvinte. Negreșit trebuie să anatenatemizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să condamnăm învăţäturile lipsite de credinţă, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni și să ne rugăm pentru mântuirea lor.
Facă Dumnezeu ca noi toți să fim stăpâniți de dragostea de Dumnezeu și de aproapele, să împlinim lucrarea poruncilor Domnului nostru, ca în ziua învierii să întâmpinăm pe Mirele Ceresc cu fapte de milă și cu candelele aprinse, aducându-l Lui întru slavă cât mai mulţi oameni, care au primit folos de pe urma inimii noastre bune, cu harul și cu iubirea de oameni a Unuia Nascut Fiul lui Dumnezeu, cu Care Tatălui slavă, împreună cu Sfântul Duh, acum și pururea şi in vecii vecilor. Amin.
[1] PG 48, 945-952
[2] Isaia 1: 6
[3] I Timotei 1:7
[4] Matei 13:17
[5] Evrei 2:1
[6] Levitic 19:18
[7] cf. Ioan 15:13
[8] Luca 10:30-37
[9] Ioan 6:51
[10] Romani 5:10
[11] cf. Evrei 2:9
[12] Iosua 6:17
[13] cf. Matei 25:33
[14] cf. Matei 5:29
[15] I Corinteni 16:22
[16] Galateni 1:9
[17] PG 48, 945-952
[18] În text: Paulian
[19] PG 48, 949, nota a
[20] II Timotei 2:25-26
[21] cf. Iezechiel 3:21
[22] Ioan 13:35
[23] I Corinteni 13,2,1,3,4,5,7
[24] Coloseni 1:24
[25] Romani 9:3
[26] II Corinteni 11:29
[27] Faptele Apostolilor 17:23
[28] cf. Faptele Apostolilor 17:22
[29] cf. Isaia 42:3
[30] Romani 14:4
[31] Romani 11:33
[32] Romani 11:34; Isaia 40:13
Rezistența Ortodoxă 
Lasă un comentariu